Mark Rutte: Rusia rămâne amenințarea directă a NATO, nu putem lăsa garda jos
Mark Rutte a afirmat că Rusia rămâne o amenințare directă pentru NATO și a subliniat necesitatea de a nu reduce vigilența, în urma summitului B9 de la Palatul Cotroceni.
Secretarul general al NATO a participat miercuri la summitul B9, desfășurat la Palatul Cotroceni, alături de lideri din țările nordice. La finalul întâlnirii, Rutte a avertizat că războiul declanșat de Rusia împotriva Ucrainei impune accelerarea investițiilor în apărare de către statele membre.
El a subliniat că B9 este puternic ancorat în NATO și în relația transatlantică, iar reuniunea a evidențiat angajamentele Aliaților de la Marea Nordului până la Marea Baltică, demonstrând determinare și unitate. „Rusia rămâne în continuare amenințarea directă a NATO și continuă acest război de agresiune împotriva Ucrainei. Nu putem să lăsăm garda jos. Trebuie să facem tot ceea ce este necesar pentru a apăra statele de pe teritoriul NATO”, a spus Rutte.
Mark Rutte a făcut un apel la creșterea bugetelor pentru apărare, insistând asupra întăririi flancului estic. El a salutat investițiile realizate de mai multe state membre și a amintit angajamentul de a aloca 5% din PIB apărării, convenit la summitul NATO de la Haga din anul precedent. „Trebuie să apărăm țările din flancul estic, dar trebuie să facem mai mult având în vedere pericolul cu care ne confruntăm. Înseamnă că armata trebuie să aibă capabilitățile necesare, resursele necesare, trebuie să cheltuiască mai mult și salutăm investițiile în apărare din Polonia, din România și a celorlalți aliați. La summitul de NATO de la Haga anul trecut am convenit să acordăm 5% din PIB apărării. Banii sunt cruciali. Însă la summitul din Ankara vom vorbi despre capabilități și de asemenea vom susține semnificativ industria de apărare. Este o alianță transatlantică, dar avem nevoie de o Europă mai puternică și un NATO mai puternic”, a completat el.
În ceea ce privește Ucraina, Rutte a afirmat că sprijinul pentru Kiev rămâne o prioritate strategică a Alianței. „Sprijinul puternic și continuu pentru Ucraina va fi în continuare o prioritate la summitul de la Ankara. Astăzi am discutat cu președintele Volodimir Zelenski să vedem ce putem face mai mult pentru a ajuta în lupta pentru libertate. O Ucraină mai puternică astăzi și o Ucraină mai puternică pentru mâine este modul de a opri agresiunea Rusiei. (…) Securitatea Ucrainei este securitatea noastră.”
Oficialul NATO a evidențiat rolul esențial al relației transatlantice, afirmând că securitatea europeană depinde de unitatea dintre Europa și Statele Unite. „Doar prin NATO putem să menținem în siguranță un miliard de oameni pe ambele părți ale Atlanticului”, a concluzionat Mark Rutte.
Liderii formatului București 9 și ai Aliaților Nordici au emis o declarație comună prin care au reiterat că Rusia reprezintă „cea mai importantă, pe termen lung și directă amenințare” la adresa securității NATO. Aceștia au solicitat consolidarea apărării pe Flancul Estic și au anunțat creșterea contribuțiilor la apărarea colectivă și a investițiilor militare. „Uniți în fața unor amenințări și provocări profunde la adresa securității, în special a amenințării pe termen lung reprezentate de Rusia, ne intensificăm în continuare contribuțiile la apărarea noastră colectivă. Ne asumăm responsabilități mai mari printr-o partajare sporită a sarcinilor și prin creșterea investițiilor în apărare, pe măsură ce Aliații lucrează pentru atingerea angajamentului de 5% din PIB”, se arată în textul declarației.

