Premierul Ilie Bolojan a declarat ce se va întâmpla de marți și a prezentat ipotezele

2 Min Citire

Premierul Ilie Bolojan a precizat ce se va întâmpla în cazul moțiunii de cenzură de marți

Premierul Ilie Bolojan a declarat că, dacă moțiunea de cenzură care va fi votată marți, 5 mai, va trece, Guvernul rămâne în funcţie sub forma unui interimat până la validarea de către parlament al unui nou guvern.

El a declarat că, în această situație, pentru validarea unui nou guvern se va aplica procedura constituțională, partidele vor participa la consultări cu președintele României, vor putea face propuneri, iar președintele României, analizând aceste propuneri, va încredința unui premier formarea guvernului.

Premierul a precizat că aceasta este „ipoteza standard”, prevăzută în Constituție. Bolojan a mai declarat că, dacă moțiunea nu trece, Guvernul va funcționa în condiții normale.

Acesta a precizat că, în perioada următoare, este nevoie de consultări parlamentare.

Publicitate
Ad Image

„E nevoie în perioada următoare de consultări parlamentare, în așa fel încât și în această situație să se găsească o formulă de susținere stabilă, relativ stabilă, pentru că avem câteva priorități de îndeplinit ca țară, indiferent cine este în guvernare cât la următoare”, a declarat Bolojan.

Reamintim că este nevoie de 233 de voturi în Parlament pentru ca moțiunea de cenzură să treacă. Documentul, inițiat de PSD, AUR și PACE – Întâi România, a fost semnat de peste 250 de parlamentari. Votul va fi unul secret, cu bile, și se va desfășura marți, 5 mai.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *