Moțiunea PSD – AUR acuză Guvernul Bolojan că nu mai guvernează în interesul României
Moțiunea de cenzură comună a PSD și AUR acuză Guvernul Ilie Bolojan că pregătește înstrăinarea activelor strategice ale statului fără consultare și în defavoarea interesului public.
Textul moțiunii de opt pagini susține că „România nu este o marfă, iar companiile statului nu sunt active de lichidat pentru a acoperi eșecuri politice. Guvernul condus de Ilie Bolojan a ajuns într-un punct în care confundă deliberat reforma cu vânzarea și strategia cu improvizația”.
Potrivit unor surse parlamentare, PSD și AUR au strâns 243 de semnături pentru moțiunea de cenzură, cu 10 mai multe decât pragul necesar pentru demiterea Executivului.
Moțiunea afirmă că Guvernul „pregătește cea mai amplă înstrăinare de active strategice din ultimele două decenii, fără consultare în coaliție, fără dezbatere publică și fără o minimă asumare politică”. De asemenea, demersul critică „discursul public al Guvernului”, care susține că românii ar fi pregătiți să investească masiv în aceste listări, calificând această afirmație drept „o minciună sfruntată”.
Textul acuză Guvernul că organizează o operațiune „care nu are nimic în comun cu interesul public”, descriind procesul ca fiind „opac”, în beneficiul unor „cercuri restrânse”. Potrivit moțiunii, pachetele din companii strategice sunt scoase din circuitul transparent al pieței și direcționate, ocolind Bursa de Valori, prin mecanismul de plasare accelerată către investitori selectați, „în condiții stabilite discreționar, la prețuri mai mici decât cele reale”.
Moțiunea susține că acest mecanism exclude românii de la participare și transferă bani din proprietatea statului către interese private, cu pierderi de miliarde de lei pentru stat prin subevaluarea activelor. De asemenea, se atrage atenția că valoarea companiilor scade, iar influența statului în sectoarele strategice este diminuată, inclusiv în cazul Romgaz, unde se coboară sub praguri de control esențiale.
Demersul acuză Guvernul de subminarea economiei naționale și menționează companii precum CEC Bank, Salrom, Hidroelectrica, Romgaz, Aeroporturi București, Portul Constanța, Loteria Română, Poșta Română, Romarm/Uzina Mecanică Cugir, Avioane Craiova și Romaero.
Referitor la Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), moțiunea contrazice justificările Guvernului privind listarea companiilor. Textul afirmă că „jalonul 443 vizează 3 companii din energie și transporturi și poate fi îndeplinit prin restructurare”, iar lista anunțată nu are legătură cu acest jalon, termenul de august 2026 „nu mai permite o listare corectă”, conform vicepremierului Gheorghiu.
De asemenea, moțiunea susține că, potrivit metodologiei europene, listarea nu reduce deficitul bugetar, deși Guvernul promovează contrariul, iar statul pierde dividendele aferente participațiilor vândute. Se subliniază că companii ca Romgaz, Hidroelectrica, Transelectrica și Transgaz sunt deja listate și supuse regulilor de transparență și guvernanță, iar vânzarea unor pachete suplimentare nu aduce schimbări în administrare, dar reduce veniturile statului.
Moțiunea critică graba cu care se încearcă vânzarea netransparentă a unor pachete consistente de acțiuni și califică invocarea PNRR drept „o perdea de fum”. Se arată că „nu există nicio obligație reală de a vinde acum” și că Executivul „nu mai guvernează în interesul României”, ci acționează „haotic, fără dialog și fără responsabilitate”.
În ceea ce privește politica fiscală, moțiunea afirmă că „drapajele nu mai pot fi corectate din interiorul Guvernului” și că „cheltuielile statului au rămas blocate la 43,3% din PIB, identice cu cele din 2024”. Se precizează că au fost înghețate pensiile și au fost reduse salariile unor bugetari, în timp ce „structurile de forță și privilegiile au rămas intacte”.
Textul critică votul Guvernului pentru înjumătățirea pragului pentru microîntreprinderi, eliminarea facilităților în IT, construcții și agricultură, precum și creșterea TVA la 21%, susținând că aceste măsuri au afectat cetățenii și antreprenorii fără a reduce cheltuielile statului sau a impune discipline fiscale multinaționalelor.
Moțiunea menționează că România este singura țară din Uniunea Europeană aflată oficial în criză, cu inflație în creștere și industrie în declin. În primele două luni ale anului 2026, volumul cifrei de afaceri din serviciile prestate populației a scăzut cu 10,7%, comenzile noi în industria prelucrătoare au scăzut cu 4,2%, industria energetică cu 10,6%, iar volumul lucrărilor de construcții inginerești a scăzut cu 4,7%.
Moțiunea face un bilanț al direcției economice sub Ilie Bolojan, precizând că „inflația a mușcat din veniturile oamenilor până la limita suportabilului” și că măsurile adoptate au afectat mame, pensionari, persoane cu dizabilități și profesioniști din Educație, Administrație și Sănătate.
Se arată că „nu este nicio reformă să tai banii mamelor și salariile profesorilor” și că 54.000 de angajați cu normă întreagă și-au pierdut locul de muncă sub mandatul lui Ilie Bolojan. Totodată, moțiunea afirmă că Guvernul ignoră realitatea și prezintă drept succes o politică care produce sărăcie și tensiune socială.
Opoziția reproșează Guvernului refuzul dialogului și blocarea soluțiilor raționale, inclusiv a programelor de relansare economică, menționând „opoziția înverșunată față de pachetul de solidaritate” și față de propunerile de redresare a nivelului de trai al categoriilor vulnerabile.
Moțiunea solicită indexarea pensiilor, considerând aceasta o restanță față de seniori, și atrage atenția asupra necesității continuării programelor de investiții, cum sunt Anghel Saligny și CNI, ca „oxigen economic al zonelor rurale”.
De asemenea, se menționează necesitatea rezolvării inechităților din sistemul bugetar, iar prezența acestor teme pe agenda guvernamentală este descrisă ca expresie a unei guvernări responsabile, în opoziție cu „discursuri despre reformă în timp ce încearcă să vândă țara pe „piața neagră””.
Moțiunea acuză Guvernul de promovarea „ideologiei unui progresism exacerbat, împotriva intereselor economiei naționale și ale poporului român”, susținând că acesta a adoptat „un model străin de sufletul acestui popor” și o ideologie care „dezbină și distruge societatea românească”.
Textul critică aprobarea în secret a aplicării provizorii a Acordului Mercosur, fără garanții pentru fermieri, și susține că acest fapt subordonează interesul național față de alte state.
Moțiunea condamnă și declarațiile premierului despre „șobolani” care rod din


