Ciprian Ciucu despre campania electorală și sondajele de opinie din perioada scrutinului pentru Primăria Capitalei
Primarul general al Bucureștiului, Ciprian Ciucu, a discutat duminică seară despre rezultatul alegerilor pentru Primăria Capitalei, strategia campaniei sale electorale și relațiile cu ceilalți candidați în timpul competiției.
Întrebat dacă a fost surprins de rezultat, Ciprian Ciucu a afirmat că avea cunoștință dinainte despre rezultatele finale și că se aștepta la victorie, chiar dacă nu la diferența obținută. „Eu aveam sondaje de opinie corecte, pe care nu le-am scos atunci, pentru că oamenii le-ar fi contestat și ziceau că și Ciucu manipulează precum Ciucă și alții, că au mai fost și alții din PNL care au manipulat cu sondaje înainte, ceea ce eu și Bolojan nu facem și dacă le scoteam ziceau că Ciucu manipulează cu sondaje. Deci știam că aveam sondaje care mă dau la 32%. Am avut 36% ceva. Ceea ce într-un singur tur e bine. Adică mă așteptam să câștig, nu la această diferență de 12-13% în fața următorului clasat, dar mă așteptam să câștig”, a explicat acesta.
Discuția a inclus și raportul său cu ceilalți candidați la scrutin, inclusiv cu partidul USR, Ciprian Ciucu susținând că nu a mizat pe atacuri politice. „Ei s-au încins, eu nu m-am încins, n-am avut o campanie negativă”, a spus el. Întrebat dacă a răspuns agresiv la atacuri, a negat că ar fi dus o campanie conflictuală: „Finuț. Le spunem numai că nu este adevărat, dar nu în sensul ca să-i atac. N-am atacat niciun contracandidat, nici măcar pe Alexandreasca. Dar a fost o campanie foarte drăguță. Singur împotriva tuturor îți spune ceva?”
Ciprian Ciucu a caracterizat lupta electorală ca fiind dificilă, confruntându-se cu mai mulți lideri politici și structuri diverse de susținere. „Hai să le luăm pe rând. M-am luptat cu un candidat PSD foarte potențat financiar, și nu dau alte detalii. S-a văzut masivitatea campaniei. Și bun primar. Avem diferențe de viziune. Cu asta, cu bun primar, bun politician, în schimb. Cred că știe să atragă resurse. M-am luptat cu candidatul USR, m-am luptat cu candidatul suveraniștilor care făcea nume misiuni în sectorul 6, deci căuta ultima uliță”, a spus acesta.
În ceea ce privește sprijinul politic, Ciprian Ciucu a menționat: „Nu m-am luptat, dar să zicem că nu în integralitatea lui, partidul meu, Organizația de București din regiune, m-a susținut. Președintele, care a susținut pe față al candidat. Acum încerc să reînod o relație cât se poate de corectă cu președintele (Nicușor Dan)”.


