Recomandările ANPC pentru românii care călătoresc cu avionul
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) le recomandă românilor care intenționează să călătorească cu avionul să se informeze bine și să fie prudenți înainte de a achiziționa bilete sau pachete turistice, având în vedere posibilele perturbări ale traficului aerian cauzate de evoluțiile geopolitice.
ANPC reamintește că pasagerii pot beneficia de compensații și asistență din partea operatorilor aerieni dacă li se refuză îmbarcarea, dacă zborul este anulat sau dacă există întârzieri semnificative la decolare.
Legea 261/2004 se aplică tuturor zborurilor care pleacă de pe aeroporturile din Uniunea Europeană, indiferent de compania aeriană, dar și zborurilor către UE operate de companii aeriene din state membre.
Cu toate acestea, ANPC atenționează că, în anumite cazuri, anulările sau întârzierile pot fi considerate circumstanțe extraordinare, situații în care transportatorii pot fi exonerați de plata compensațiilor, dacă pot demonstra că evenimentele nu au putut fi evitate, în ciuda măsurilor rezonabile luate.
Pasagerii își păstrează însă drepturile prevăzute de regulament, inclusiv dreptul la informare, asistență pe durata așteptării, precum și opțiunea de a alege între rambursarea contravalorii biletului sau redirecționarea către destinația finală.
În cazul în care zborul este suspendat din cauza unor circumstanțe extraordinare, ANPC precizează că acestea includ „instabilitate politică, condiții meteorologice extreme care nu permit desfășurarea în siguranță a zborurilor, riscuri legate de securitate sau probleme neprevăzute ce pot afecta siguranța zborurilor, precum și greve care perturbă operațiunile operatorului aerian”.
Dacă anularea survine din cauza unor astfel de împrejurări, transportatorii pot fi exonerați de obligația de a acorda compensații financiare, cu condiția să dovedească că perturbarea a fost cauzată direct de aceste circumstanțe și că au luat toate măsurile rezonabile pentru a evita situația.
Pasagerii au dreptul la informare, asistență și opțiunea de a alege între rambursare sau redirecționare.
În situația în care pasagerii se află în aeroport sau sunt în tranzit, ANPC reamintește că aceștia au dreptul la asistență constând în hrană, cazare dacă este necesară, precum și transport între aeroport și locul de cazare, alături de dreptul la informare.
Pentru zborurile operate de companii din state terțe către Uniunea Europeană, drepturile pasagerilor sunt reglementate de legislația statului respectiv sau de condițiile contractuale ale operatorului aerian.
Dacă transportatorul nu oferă un răspuns satisfăcător sau ignoră solicitarea, pasagerii sunt îndrumați să se adreseze organismului național din țara respectivă.

