Țoiu transmite respect și apreciere comunității maghiare din România

2 Min Citire

Țoiu adresează respect și apreciere comunității maghiare din România

Pe 15 martie, Țoiu a transmis un mesaj de respect și apreciere pentru comunitatea maghiară din România și pentru toți maghiarii de pretutindeni.

Într-un mesaj oficial publicat pe Facebook, Țoiu a transmis că diversitatea etnică, culturală și lingvistică reprezintă una dintre marile valori ale societății românești.

Ministra de Externe a precizat că diferențele culturale nu trebuie să fie niciodată un temei pentru a semăna ură.

„Diferențele dintre noi nu trebuie niciodată să fie temei pentru a semăna ura acolo unde doar bunele relații ne pot face mai puternici și pot construi o societate bazată pe respect reciproc, una în care ne dorim să ne creștem copiii, deschiși la moștenirea culturală și lingvistică a celor de lângă noi”, a transmis Țoiu.

Publicitate
Ad Image

Mesajul a fost încheiat cu urarea „La mulți ani” adresată maghiarilor de pretutindeni.

Ziua de 15 martie este simbolul libertății maghiarilor. La revoluția din 1848, maghiarii s-au ridicat împotriva imperiului Habsburgic, pentru constituirea unui mare stat maghiar, astfel ziua de 15 martie devenind Ziua Maghiarilor de Pretutindeni.

Cu acest prilej, și Ilie Bolojan a transmis un mesaj de apreciere. Premierul a precizat că maghiarii din România reprezintă o parte importantă a societății noastre, afirmând că România a demonstrat că poate fi un model regional de respect între comunități.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *