Identitățile teritoriale se dezvoltă în straturi succesive, asemănătoare unei cepe
Eric Storm, conferențiar universitar la Universitatea din Leiden, specializat în istoria Europei, este autorul cărții Nationalism: A World History (Princeton University Press, 2024), tradusă în olandeză, spaniolă, bulgară și recent în română, sub titlul Naționalismul. O istorie globală, în traducerea Ioanei Avădani, la Editura Polirom.
Formația intelectuală a lui Eric Storm s-a conturat într-un context marcat de interacțiunea dintre structuralism, poststructuralism și noua istorie culturală. Întrebat cum l-au influențat aceste curente în debutul carierei și dacă opiniile sale s-au schimbat în urma cercetărilor asupra naționalismului, Storm a menționat influența autorilor precum Michel Foucault, Roland Barthes și Hayden White. De asemenea, a urmat cursuri cu Frank Ankersmit, teoretician al istoriei postmodern sau poststructuralist.
Storm consideră că cel mai important impact asupra muncii sale l-a avut Michel Foucault, prin conceptul său de episteme, care modelează ideile dominante ale unei epoci. Cercetarea sa inițială, realizată pentru teza de doctorat, a vizat gândirea politică spaniolă din jurul anului 1900, cu accent pe originea războiului civil spaniol și ascensiunea fascismului în Spania. Aceasta l-a condus spre studiul naționalismului, adoptând o perspectivă modernistă și constructivistă, care vede națiunea ca pe un construct social, o comunitate imaginată.
Opiniile sale au evoluat în timp. După 2010, influența lui Michael Billig a fost semnificativă. Inițial concentrat pe regionalism, Storm s-a reorientat spre naționalism. S-a distanțat de accentul major pe discurs și limbaj, prezent la Benedict Anderson și filozofii poststructuraliști, dorind un demers mai concret. Astfel, a studiat rolul artei și arhitecturii în conturarea identităților regionale și naționale. De exemplu, construcția unui pavilion național implică decizii concrete privind identitatea națională: dacă este creștină sau seculară, ortodoxă sau catolică, dacă pune accent pe orașe sau pe rural. A început, totodată, să se concentreze pe experiența cotidiană a oamenilor obișnuiți, prin turism, bucătăria națională, obiecte specifice.
Referindu-se la dezbaterea din România despre originile națiunii și formarea statului-națiune, Storm a evidențiat conflictul dintre primordialismul tradițional și abordarea istoric relativistă (mitogeneza), reprezentată în principal de Lucian Boia. Cartea sa poate ajuta publicul român să înțeleagă naționalismul și statul-națiune ca mijloace de integrare în modernitatea secolului al XIX-lea și în ordinea internațională nouă, nu doar ca expresii ale unei loialități sau critici față de un trecut național „milenar“, „unic“ și „glorios“.
Storm a explicat că majoritatea autorilor clasici, precum Benedict Anderson, Ernest Gellner și Eric Hobsbawm, susțin o perspectivă modernistă, considerând că națiunea și naționalismul au apărut în epoca modernă. În schimb, naționaliștii afirmă că națiunea exista deja în epoca clasică sau chiar anterior. Mai există și autori anti-moderniști, precum Anthony Smith, care susțin manifestarea identităților naționale în perioada modernă timpurie, o poziție apropiată de primordialismul istoriografiei românești tradiționale.
Storm se concentrează pe perioada revoluțiilor (1776-1848), când a apărut un nou tip de stat – statul național – diferit de monarhiile absolute, imperii sau orașe-stat. Distincția principală este față de monarhia absolutistă, unde suveranitatea aparținea monarhului prin grația divină. Odată cu prăbușirea monarhiei absolutiste și transferul puterii către Adunarea Națională în Franța, națiunea a fost definită ca solidaritatea tuturor locuitorilor Franței, inclusiv evrei și protestanți, care au primit drepturi de cetățenie depline. De asemenea, germanii din Alsacia și Lorena, bascii, bretonii și vorbitorii de flamandă au fost incluși, limba nefiind o problemă.
În Constituția spaniolă din 1812, națiunea spaniolă cuprindea toți locuitorii, inclusiv cei din coloniile din America de Sud și Filipine, formând astfel o comunitate pe trei continente, unde limba nu era un criteriu definitoriu.
Concepția statului-națiune din acea perioadă se distinge clar de formele anterioare de stat. Întrebarea privind originea acestei idei este complexă, iar Storm susține că este rezultatul unui cumul de factori. Din punct de vedere economic, clasele mijlocii urbane au devenit mai importante și mai prospere, dorind o influență mai mare și revendicând principii precum „nici un impozit fără reprezentare“, ilustrat în cazul Statelor Unite.
Din punct de vedere intelectual, Iluminismul a jucat un rol esențial, oferind o viziune seculară asupra societății. De asemenea, războiul modern a fost un factor important. Secolul al XVIII-lea a fost caracterizat de conflicte aproape continue între Marile Puteri, în Europa, America și coloniile din Asia, generând costuri ridicate. Statul-națiune a reușit să organizeze armate naționale eficiente și mai puțin costisitoare decât armatele imperiilor tradiționale, cum ar fi Imperiul Otoman, Habsburgic sau cel Rus, dar și față de China sau India. Această eficiență militară a contribuit la atractivitatea modelului statului-națiune.
În privința regionalismului contemporan din România, adesea perceput ca o amenințare la adresa statului-națiune în contextul descentralizării administrative, Storm afirmă că identitățile teritoriale sunt stratificate, asemenea unei cepe. Există identități locale, regionale, naționale și, posibil, europene, iar unele pot fi prioritare față de altele, în funcție de context. De exemplu, studenții pot răspunde că sunt dintr-un oraș sau o regiune, iar în contexte internaționale vor spune că sunt din România sau din Europa.
Aceste niveluri de identitate nu ar trebui să se afle în conflict. În Franța, identitățile regionale coexistă cu cea națională, iar în Germania bavarezii se simt diferiți, dar nu doresc separarea. În schimb, în Spania, comunitățile catalană și bască discută despre independență, jumătate din populație considerând că limba proprie definește o națiune distinctă.
În Belgia, problema dintre valoni și flamanzi este legată în mare măsură de orașul Bruxelles. Deși flamanzii revendică Bruxelles ca capitală istorică, 90% dintre locuitori vorbesc franceza. În lipsa Bruxelles-ului, flamanzii și-ar pierde drepturile istorice. Opțiunile sunt dificile, iar o parte dintre flamanzi preferă unirea cu Olanda, deși există diferențe culturale între Olanda și Flandra.
Regionalismul și mândria regională pot coexista cu mândria națională. Descentralizarea poate stimula dezvoltarea locală prin autorități regionale autonome, care gestionează fonduri pentru cultură și istorie regională, alimentând astfel sentimentul de diferență și potențialul pentru autonomie sau independență. Aceasta poate apropia autoritățile locale de populație și poate spori eficiența administrativă, dar poate genera și tensiuni privind resursele și identitatea politică.
Pe de altă parte, există și o moștenire a ideii romantice a nați
