Florin Barbu propune reglementarea sectorului cărnii de porc și etichetarea cărnii decongelate

3 Min Citire

Florin Barbu anunță modificări legislative privind sectorul cărnii de porc și etichetarea cărnii decongelate

Carnea de porc congelată provenită din Uniunea Europeană nu va mai putea fi comercializată în România ca și carne proaspătă, a declarat Florin Barbu la o întâlnire cu crescătorii de porci organizată la Ministerul Agriculturii.

Ministrul Agriculturii a precizat intenția de a schimba legislația astfel încât carnea de porc congelată de import să nu mai fie vândută drept carne proaspătă. Modificările se vor face prin revizuirea Ordinului 183 și Ordinului 494 din 2002, în colaborare cu reprezentanți ai ANSVSA și ANPC.

Potrivit acestuia, carnea de porc scoasă la vânzare în magazinele de retail va trebui să fie inscripționată drept „decongelată”, iar carnea proaspătă, ieșită din abator, va avea 48 de ore și un termen de valabilitate de șase zile.

Florin Barbu a precizat că știe că sunt foarte multe probleme în sectorul cărnii de porc, lucru despre care a vorbit și în Consiliul AgriFish din Comisia Europeană.

Publicitate
Ad Image

Referindu-se la prețuri, ministrul a atras atenția asupra diferențelor mari dintre costurile producției și prețurile finale din magazine. El a spus: „Nu voi accepta niciodată ca în România să vedem un preţ la carnea de porc în magazinele de retail de 17,18, 20 de lei pe kilogram, iar porcul în viu să plece de la poarta fermei cu 4,8 lei pe kilogram.

Este fără precedent ca un purcel care are un cost de producţie de aproape 80 euro, băgat într-o fermă de gras, ţinut trei luni cu cheltuieli pentru îngrăşare, să ajungă la 110 kg şi să fie vândut cu 85 euro.”

El a mai adăugat: „Trebuie să vedem preţul de la poarta fermei şi preţul magazinului de retail din România. Sunt diferenţe foarte mari pentru că poate exista pe acest lanţ o practică neloială între producătorul de carne, abator şi magazinul de retail”.

În final, Florin Barbu a anunțat că va face demersuri împreună cu Bolojan pentru a reglementa legislația din sectorul cărnii de porc din România, având în vedere pierderile de 30% înregistrate de fermele locale și prețurile mici cu care se vinde carnea produsă de fermierii români.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *