În 2025, un singur județ din România a raportat mai multe nașteri decât decese
Potrivit unei statistici prezentate de ECOTECA – Colecția de Verde, în 2025, numărul de decese a fost mai mare decât cel al nașterilor în aproape toate județele din România.
Astfel, în aproape întreaga țară, rata sporului natural este negativă. Aceasta se calculează în funcție de numărul de născuți-vii și decedați, raportat la 1.000 de locuitori. Cele mai mari scăderi ale populației au fost semnalate în județele din sudul țării.
Conform statisticii, Ilfov este unicul județ unde sporul natural este pozitiv. Diferența dintre nașteri și decese aici este mică, de doar 0,27. Experții susțin că Ilfovul are spor natural pozitiv deoarece numeroși tineri se mută în județ venind în special din București.
În regiunile sudice, sud-vestice și sud-estice ale României, situația demografică este mult mai gravă. Teleorman a înregistrat cel mai sever declin natural, cu o rată de −11,42, urmat de Brăila (−8,76), Hunedoara (−7,79), Olt (−7,26), Mehedinți (−7,21), Caraș-Severin (−7,12) și Buzău (−7,12).
Aceste județe se confruntă cu un ritm accentuat de scădere a populației, în contrast cu alte zone unde rata negativă este mai moderată. Județele Suceava (−0,47), Iași (−0,89) și Bistrița-Năsăud (−0,95) sunt singurele cu o rată negativă sub valoarea de −1.

