Ultima componentă a turnului central al Bazilicii Sagrada Familia, instalată cu succes
Vineri a fost montată ultima piesă a turnului central al bazilicii Sagrada Familia, ridicând astfel lăcașul catolic la înălțimea de 172,5 metri, după mai bine de un secol de la începerea lucrărilor.
Din cauza vântului puternic, lucrările au fost suspendate pentru câteva zile. Totuși, partea superioară a crucii, realizate din oțel și sticlă, înaltă de 17 metri, a fost fixată vineri la ora 11:00.
Astfel, Bazilica Sagrada Familia, la care arhitectul catalan Antoni Gaudí i-a dedicat ultima parte a vieții sale, a devenit cea mai înaltă clădire din Barcelona și cea mai înaltă biserică din lume.
Jordi Faulí, arhitectul șef al proiectului, a declarat: „A fost o zi plină de bucurie, minunată pentru toți cei care au făcut-o posibilă”, în timp ce steagurile Cataloniei și Vaticanului erau arborate.
O ceremonie care să marcheze finalizarea turnului principal, cel mai înalt dintre cele 18 create de Gaudí, este programată pentru 10 iunie. Evenimentul coincide cu centenarul morții arhitectului, care a decedat pe 10 iunie 1926, la 16 ani după sfințirea lăcașului de către Papa Benedict al XVI-lea.
Finalizarea lucrărilor la bazilică este estimată în aproximativ un deceniu, odată cu construirea unei fațade impresionante orientate spre sud.
De-a lungul decadelor, Sagrada Familia a fost un șantier permanent unde numeroși pietrari și dulgheri au lucrat în prezența turiștilor, ale căror vizite au finanțat construcția. În ultimii 15 ani, cu lucrările din interior, lăcașul a început să semene mai mult cu o biserică decât cu un șantier.
Sagrada Familia reprezintă principalul punct de atracție turistică din Barcelona, atrăgând aproximativ 5 milioane de vizitatori anual. Veniturile generate sunt în jur de 150 de milioane de euro pe an, jumătate dintre acestea fiind deja cheltuite pentru construcție.

