Mihai Fifor reacționează dur față de declarațiile lui Miruță privind reforma bugetară a Armatei României
Într-o postare pe rețelele sociale, Mihai Fifor critică ferm afirmațiile ministrului Apărării referitoare la tentativa de a introduce Ministerul Apărării „în caruselul ajustărilor bugetare generale”, calificându-le drept o abordare profund greșită strategic.
Fifor subliniază că Ministerul Apărării nu poate fi tratat prin analogii contabile sau jocuri bugetare. „Poate îi spune totuși cineva domnului Miruță că MApN nu este nici tablă de șah, nici masă de babaroase, nici sală de păcănele. Este instituția fundamentală care gestionează securitatea națională a României și, prin urmare, nu poate fi tratată prin analogii contabile, jonglerii bugetare sau experimente de dragul „reformei”, ca să facă pe plac jupânului de la Palatul Victoria. Afirmațiile privind „economiile” realizate din arhitectura salarii–pensii, precum și tentativa de a introduce Ministerul Apărării în caruselul ajustărilor bugetare generale reprezintă o abordare profund greșită strategic”, a scris Fifor.
El punctează că angajamentul României de a crește efortul de apărare de la 2% la 5% din PIB trebuie înțeles ca o direcție strategică, nu o chestiune contabilă. „România s-a angajat clar, în cadrul NATO și al deciziilor asumate la nivel aliat, să crească substanțial efortul pentru apărare, de la pragul de 2% din PIB, deja alocat din 2017, către un nivel de referință de 5%, în logica noului context de securitate și la cererea imperativă a partenerului nostru strategic, SUA. Acesta nu este un detaliu contabil, ci o direcție strategică: consolidarea accelerată a capacității de apărare într-un mediu regional marcat de război la graniță și instabilitate sistemică.
În aceste condiții, dacă România își respectă angajamentele asumate, în anvelopa bugetară strategică sunt bani suficienți pentru drepturile militarilor activi și pentru pensii, pentru înzestrare, modernizare și funcționarea coerentă a Armatei. Pentru asta se alocă 5%: pentru întărirea capacității de apărare, nu pentru comprimarea drepturilor militarilor sau pentru improvizații contabile prezentate drept soluții de solidaritate”, a scris Fifor.
Fifor mai arată că Ministerul Apărării trebuie să fie exclus din politica austerității generale, deoarece nu este o structură birocratică obișnuită. „MApN nu poate fi introdus în logica austerității generale ca și cum ar fi o structură birocratică obișnuită, doar că așa vrea Bolojan. Ministerul Apărării are un singur obiectiv major în anii următori: să îndeplinească exact ceea ce România s-a angajat să facă în cadrul NATO – consolidarea resursei umane, creșterea capacității operaționale și întărirea flancului estic”, a scris Fifor.
Atacul lui Fifor se îndreaptă deopotrivă și asupra lui Bolojan. „A aduce Armata României în jocul aberant de-a reforma bugetară, cu discuții interminabile despre tăieri, economii, salarii și pensii, nu este doar contraproductiv. Este periculos! Teribil de periculos! O armată vulnerabilizată de incertitudine salarială, de dezbateri publice permanente despre restrângeri și de mesaje contradictorii devine, inevitabil, o vulnerabilitate strategică. Și nu doar pentru noi, ca stat. Ci pentru întreaga arhitectură de securitate a NATO pe flancul estic”, a scris Fifor.
În final, Fifor face un apel către cei vizați să înceteze aceste practici. „Pricepe domnul Bolojan cât de periculos este să introduci MApN în acest carusel al jongleriilor bugetare? Pricepe domnul Miruță cu ce instituție se joacă?”, a scris deputatul PSD, cerându-le să înceteze să „se joace” cu siguranța țării. „Opriți-vă! Vă jucați cu siguranța României. Lăsați Armata României în afara experimentelor bugetare, a reformelor de conjunctură și a logicilor contabile de moment”, a scris Fifor.

