Bolojan: Orice inițiativă din pachetul PSD trebuie să aibă asigurată finanțarea
Premierul Bolojan a declarat la TVR Info că orice propunere din partea unui partid sau minister în coaliție trebuie discutată în prealabil și susținută financiar.
El a explicat că, în cazul în care un partid sau un minister dorește să vină cu anumite propuneri pentru a genera niște politici într-o direcție sau alta, acestea trebuie discutate în prealabil între partenerii de coaliție, conform protocolului. „Orice propunere, oricât ar suna de bine, la un moment dat trebuie acoperită financiar. Ori, dacă noi nu avem acești bani, lucrurile nu sunt în regulă”, a subliniat Bolojan.
Întrebat dacă social-democrații i-au prezentat detalii privind sursele de finanțare pentru pachetul lor de măsuri, premierul a răspuns: „În discuțiile din coaliție nu au fost astfel de discuții pe tema asta și v-am spus, nu e o problemă că un partid vine cu un proiect, cu o propunere. Le vom discuta în perioada următoare”.
Reamintim că social-democrații au propus un pachet de sprijin destinat cetățenilor din categoriile vulnerabile, precum familiile cu venituri reduse, vârstnicii sau copiii cu dizabilități, iar impactul bugetar estimat al acestui pachet este de aproximativ 2,3 miliarde de lei.
Florin Manole, ministrul Muncii, a precizat că această sumă ar urma să provină din bugetul statului.
Luni seară, Sorin Grindeanu a amenințat că PSD nu va aproba bugetul dacă acesta nu include măsurile propuse de social-democrați, printre care și pachetul de sprijin menționat.

