Nicușor Dan: Economia României înregistrează o încetinire de patru ani, în ciuda deficitului bugetar masiv
Nicușor Dan a prezentat vineri, pe pagina sa de Facebook, o analiză pe baza datelor publicate de Institutul Național de Statistică privind situația economică actuală a României.
Conform acestuia, economia a suferit o contracție de 2% pentru că s-a redus consumul. „Pentru unii, reducerea consumului a venit din diminuarea puterii de cumpărare, pentru alții din prudența față de viitorul economic.”, a scris Nicușor Dan.
El a explicat că, deși această încetinire poate părea îngrijorătoare, România a reușit să gestioneze deficitele fără ajutor extern. „România reușește totuși să reducă un deficit bugetar masiv fără asistență externă, fără FMI și fără criza economică pe care a trăit-o în 2009-2010.”, a punctat președintele.
În continuare, acesta a afirmat că problemele structurale ale economiei nu reprezintă o noutate. „Nu e ceva ce descoperim acum. Economia României încetinește de patru ani, în ciuda unor deficite imense. Limitarea corupției, creșterea competitivității, corespondența între așteptările mediului privat și ce face politicul sunt lucruri pe care le avem de rezolvat de mult timp.”
Cu toate acestea, Nicușor Dan a afirmat că „avem o economie privată solidă.”
Despre programul SAFE, acesta a spus că a fost bine întocmit de guvern și va genera dezvoltare. „Fondurile europene, și PNRR, și structurale, vor genera dezvoltare. Sunt ușoare progrese pe diminuarea evaziunii fiscale.”, a scris el pe Facebook.
Cu toate acestea, Nicușor Dan a recunoscut că încă există numeroase domenii care necesită corecții majore. „Evident că România are enorm de multe de reparat, în justiție, în economie, în educație, în sănătate. Responsabilii politici să se preocupe mai mult de problemele structurale și mai puțin de zgomot și lozinci.”
În final, a îndemnat cetățenii să continue să exercite presiune cu echilibru asupra factorilor de decizie pentru soluționarea problemelor. „Iar dumneavoastră, cetățenii, continuați să puneți, cu echilibru, presiune pe decidenții politici pentru rezolvarea acestor probleme. Eu rămân implicat și alături de dumneavoastră în acest demers, susținând aceleași obiective și aceeași responsabilitate publică.”

