Mircea Abrudean, despre noua amânare a CCR privind pensiile magistraților: România are de suferit
Mircea Abrudean a reacționat după ce Curtea Constituțională a României a decis să amâne din nou luarea unei decizii privind reforma pensiilor magistraților, decizie care afectează țara.
Președintele Senatului României, Mircea Abrudean, a reacționat miercuri, într-o postare pe pagina sa de Facebook, după ce judecătorii CCR au amânat pentru 18 februarie 2026 luarea unei decizii pe reforma pensiilor magistraților. Este a 5-a amânare a CCR în acest sens.
În postarea sa, Abrudean a subliniat impactul financiar pe care România îl va resimți: „231 de milioane de euro! Asta este suma pe care România e probabil să o piardă odată cu decizia Curții Constituționale de astăzi de a amâna pentru a cincea oară reforma pensiilor magistraților. (…) Nu cred că mai e nevoie să adăugăm ceva la asta. Doar că e o situație tristă, iar România are de suferit”, a scris Mircea Abrudean pe Facebook.
El a criticat din nou amânarea deciziei CCR, evidențiind dificultățile întâmpinate în aplicarea reformelor asumate prin PNRR. „Într-o Românie dezbinată, greu încercată, unde o mână de oameni se chinuie să aplice reforme sănătoase, cerute de români, de Europa, de partenerii noștri, asumate prin PNRR, o altă mână de oameni îngenunchează orice efort”, a mai transmis acesta.
Miercuri, judecătorii CCR au amânat pentru 18 februarie 2026 luarea unei decizii pe reforma pensiilor magistraților. Este a 5-a amânare a CCR în acest caz.
„Având în vederea cererea de întrerupere a deliberărilor pentru studierea documentelor depuse de autorul sesizării în data de 10 februarie 2026, în temeiul dispozițiilor art. 57 și art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională a decis amânarea pronunțării asupra obiecției de neconstituționalitate a Legii pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu pentru data de 18 februarie 2026”, se arată în comunicatul transmis de CCR.

