Radu Miruță avertizează asupra ansamblului imobiliar din Craiova, lângă depozitul de muniție

4 Min Citire

Radu Miruță semnalează probleme legate de un ansamblu rezidențial din Craiova, situat lângă depozitele de muniție

În cadrul unei conferințe de presă susținute joi, ministrul Apărării, Radu Miruță, a adus în atenție situația unui bloc construit în Craiova, în apropierea unor depozite de muniție, care afectează funcționarea unui radar militar.

Blocul în cauză, parte a ansamblului Satina Park din Craiova, a primit inițial un aviz negativ din partea Ministerului Apărării pentru construcție. După trei săptămâni, același proiect a fost aprobat cu aviz pozitiv.

„Aici, în august 2024, a fost solicitat un aviz de la Ministerul Apărării pentru a se autoriza construirea acestui ansamblu imobiliar. E vorba de ansamblul Satina Park de la Craiova. Ministerul Apărării a avizat negativ pentru că nu se respectau distanțele față de aceste obiective militare și, ce vă imaginați, trei săptămâni mai târziu, a revenit exact aceeași cerere care fusese avizată negativ și care, de data asta, a fost avizată pozitiv”, a declarat Miruță.

Acesta a subliniat că blocul construit blochează raza unui radar militar, afectându-i capacitatea de operare. Conform lui Miruță, pe terenul ocupat de bloc, radarul nu mai poate acoperi întreg spectrul necesar.

Publicitate
Ad Image

„A fost avizată favorabil, blocul este deja construit. Nu este respectată distanța legală față de depozitele de muniție și nu este respectat regimul de înălțime afectându-se traiectoria radarului de la Cârcea. Există un radar militar care nu mai poate baleia întreg spectrul pentru că se lovește fascicul pe un anumit sector de cerc de această clădire care a fost ridicată în contextul pe care vi l-am explicat mai devreme. Au fost declanșate verificări la toate unitățile militare din România cu privire la acordarea, modul în care a fost acordat, avizul pentru construcții în jurul unităților militare”, a afirmat Radu Miruță.

În continuare, Miruță a atras atenția asupra corupției, menționând că aceasta „nu are mulți părinți” și că în cazul său există toleranță zero.

„Corupția nu are mulți părinți și toleranță zero, în ce mă privește”, a spus el.

Radu Miruță a punctat că situația de la Craiova nu este singulară. Recent, a fost propusă construirea unui depozit logistic pentru o mare companie din România, care ar fi afectat tot performanța radarului de la Cârcea. Lucrările au fost oprite prin decizie judecătorească, însă faptul că incidente similare se repetă în aceeași zonă impune o atenție sporită a Ministerului Apărării.

„Observ că la Craiova nu este o situație întâmplătoare, pentru că, tot de curând, un an și un pic, la Craiova s-a, lângă Craiova s-a propus construirea unui depozit pentru una dintre companiile mari din România, depozit logistic care, de asemenea, afecta performanța acestui radar de la Cârcea. Au mers în instanță, s-a dispus sistarea lucrării acolo, însă faptul că se întâmplă lucruri cam în aceeași zonă, din punctul meu de vedere, necesită o atenție suplimentară din partea Ministerului. Evident că s-au dispus măsuri pentru identificarea personalului din cadrul MApN, care a schimbat avizul”, a adăugat Miruță.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *