Autonomia maghiarilor din Transilvania: între stagnare și speranțe fragile, conform Hungary Today
László Tőkés, președintele EMNT, a discutat despre criza profundă care afectează atât organizația sa, cât și Consiliul Național Secuiesc (SZNT), ambele susținătoare ale diferitelor forme de autonomie. Deși a încercat să transmită optimism, Tőkés și-a exprimat dezamăgirea față de lipsa rezultatelor și incapacitatea acestor structuri de a atrage segmente noi din societate.
Potrivit Hungary Today, evenimentul a fost dominat de participanți în vârstă, ceea ce indică un eșec clar în mobilizarea tinerilor și femeilor, considerați esențiali pentru construirea unei mase critice capabile să pună presiune reală pe decidenții politici.
O perspectivă diferită asupra democrației a fost adusă în discuție printr-o referire la Andreas Gross, fost membru al Consiliului Național al Elveției, cunoscut pentru promovarea democrației directe. Acesta a declarat: „Democrația este amenințată de alienarea cetățenilor față de ea. Oamenii vor să participe, să se implice, vor mai mult decât să fie doar reprezentați.”
Articolul evidențiază și nemulțumirile tot mai vizibile din zonele secuiești, considerate un semn al pierderii încrederii în Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR), formațiunea politică care reprezintă comunitatea maghiară în Parlamentul de la București.
Deși există partide maghiare de opoziție care critică UDMR pentru eșecul obținerii autonomiei, Hungary Today arată că acestea nu au reușit să propună soluții viabile. Inițiativele legislative depuse până acum nu au avut un impact real, în lipsa unei mișcări civice unite și constante.
Publicația subliniază că obediența politică a UDMR față de București riscă să ducă la o ruptură cu electoratul maghiar și, implicit, la pierderea influenței parlamentare.
În cadrul evenimentului, Miklós Bakk a apreciat că demersurile pentru autonomie au obținut rezultate indirecte. Acesta a afirmat: „Deși demersurile nu au avut succes direct, ele au dus la adoptarea steagului secuiesc ca simbol comunitar și la legitimarea termenului «Ținutul Secuiesc» prin folosirea sa constantă, inclusiv în spațiul public românesc.”
Bakk a menționat și că problema autonomiei a ajuns pe agenda inițiativelor cetățenești europene, deși șansele de aprobare sunt reduse. El a atras atenția și asupra riscului pierderii județelor secuiești în contextul viitoarei reforme administrative din România, afirmând: „Dispariția lor ar fi extrem de dureroasă și ar avea consecințe negative din perspectivă istorică.”
Lupta pentru autonomie a fost susținută în continuare de alți participanți la dezbatere. Zoltán Zakariás a afirmat că lipsa succeselor din ultimii 35 de ani nu trebuie să ducă la abandonarea ideii de autonomie. Balázs Izsák a propus o analiză a respingerilor oficiale primite până acum și informarea publicului român în legătură cu acestea.
Totodată, Zsolt Szilágyi a sugerat testarea sprijinului popular prin organizarea unui referendum.
Publicația consideră că, paradoxal, o eventuală criză economică viitoare și reducerea fondurilor europene ar putea redeschide discuțiile despre autonomie. După aderarea României la Uniunea Europeană, interesul pentru astfel de modele regionale a scăzut, pe fondul promisiunilor de dezvoltare și modernizare.
Analiza Hungary Today reflectă o recunoaștere indirectă a eșecului strategiei autonomiste din ultimele trei decenii. Actorii maghiari vorbesc despre stagnare, impas, lipsă de mobilizare și despre faptul că proiectul nu mai reușește să scoată oamenii în stradă sau să creeze presiune reală. În acest context, autonomia este percepută mai degrabă ca o veleitate a unor vârstnici maghiari, nu ca o cerere susținută masiv și coerent, ci ca un subiect menținut de o elită politică îmbătrânită.
