Traficul aerian din București: Zborurile de pe Otopeni și Băneasa se desfășoară normal în iarnă

1 Min Citire

Traficul aerian din București: Zborurile de pe Otopeni și Băneasa se desfășoară normal în iarnă

Pistele, platformele și căile de rulare ale celor două aeroporturi bucureștene sunt complet funcționale, iar operațiunile aeriene se desfășoară conform programului de zbor.

Pentru menținerea suprafețelor de mișcare în condiții optime de operare, se intervine constant cu 58 de utilaje proprii, dedicate celor două aeroporturi.

Autoritățile subliniază că nicio cursă nu a fost anulată din cauza vremii, însă unele zboruri pot înregistra întârzieri punctuale. Acestea sunt generate de necesitatea degivrării aeronavelor, procedură efectuată de companiile aeriene după îmbarcarea pasagerilor, pentru siguranța acestora.

Pasagerii sunt sfătuiți să verifice informațiile privind zborurile înainte de plecare și să acorde timp suplimentar pentru procedurile de îmbarcare, având în vedere condițiile de iarnă.

Publicitate
Ad Image
Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *