Bărbat arestat la domiciliu după un conflict într-o sală de jocuri din Chiajna

1 Min Citire

Bărbat arestat la domiciliu după un conflict într-o sală de jocuri din Chiajna

La data de 28 ianuarie (n.r. – miercuri) a.c., în jurul orei 15:05, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Ilfov au fost sesizați prin apel 112 cu privire la un incident petrecut într-o sală de jocuri de noroc din comuna Chiajna.

Din primele informații, un bărbat de 27 de ani a agresat cu un obiect tăietor înțepător pe fondul unui conflict pre-existent. În urma altercației, victima a suferit mai multe leziuni traumatice.

„Evenimentul a avut loc într-un spațiu public, faptele fiind de natură să tulbure ordinea și liniștea publică”, informează polițiștii.

Bărbatul de 27 de ani a fost reținut pentru 24 de ore și prezentat procurorilor. La 29 ianuarie (n.r. – joi), instanța a decis măsura preventivă de plasare a acestuia sub arest la domiciliu, pentru o perioadă de 30 de zile.

Publicitate
Ad Image

„Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului de caz, în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul și dispunerii măsurilor legale care se impun”, conchide IPJ Ilfov.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *