Pietre și blocuri de stâncă pot cădea pe DN 57, Clisura Dunării și Defileul Jiului
Direcția Regională de Drumuri și Poduri Craiova avertizează asupra riscului major de căderi de pietre și blocuri de stâncă de pe versanți, în urma fenomenului îngheț – dezgheț, care a avut loc în ultimele zile.
Potrivit drumarilor, alternanța temperaturilor sub și peste 0°C favorizează infiltrarea apei în fisurile rocilor. Prin îngheț, apa își mărește volumul, iar la dezgheț determină fisurarea și desprinderea materialului din versant, care poate ajunge pe partea carosabilă fără semne prealabile.
Drumarii le recomandă șoferilor să reducă viteza în zonele semnalizate cu risc, să păstreze o distanță de siguranță; să evite oprirea sau staționarea la baza versanților și să respecte semnalizarea rutieră și indicațiile echipelor din teren.
Echipele DRDP Craiova monitorizează permanent zonele cu risc și intervin ori de câte ori situația o impune, pentru menținerea siguranței circulației.

