Oana Țoiu lasă de înțeles că Nicușor Dan nu va accepta mâine invitația președintelui Trump adresată României, de a se alătura Coaliției pentru Pace

2 Min Citire

Ministrul de Externe, Oana Țoiu, a declarat miercuri seară, la Antena 3 că invitația președintelui Nicușor Dan de la președintele american Donald Trump a fost primită cu bucurie, însă a precizat că în privința coaliției sunt chestiuni distincte.

Prima este cea legată de procesul de pace în Fâșia Gaza.

„Invitația pe care președintele Nicuşor Dan a primit-o de la președintele Donald Trump de a se alătura boardului pentru pace, este o invitație care a fost primită cu bucurie. Sunt două componente în ceea ce privește pașii viitori. O parte ține de boardul pentru pace, pentru asigurarea pașilor viitori din procesul de pace în Fâșia Gaza, în conflictul dintre Israel și Palestina. Și aici România este una dintre țările implicate, inclusiv ca ajutor umanitar, și este una dintre puținele țări din lume care avem un istoric de relații diplomatice cu ambele țări. Și în această direcție vom continua să ne implicăm și împreună cu Statele Unite ale Americii, cu țările din Orientul Mijlociu și, desigur, cu Israel și Palestina”, a declarat ministrul de Externe.

Componenta juridică, însă, trebuie analizată în baza unor clarificări din partea SUA. „Ceea ce a rămas sub analiză, nu doar la nivelul României, ci a mai multor state, în special state europene, este o componentă juridică mai extinsă, care în acest moment are nevoie de clarificări de la Statele Unite ale Americii”, a spus Oana Țoiu.

Publicitate
Ad Image
Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *