Două trenuri de mare viteză au deraiat în Spania, 39 de morți confirmați
Bilanțul victimelor accidentului feroviar din Spania continuă să crească. Potrivit serviciilor de intervenție, 39 de persoane și-au pierdut viața, relatează Sky News.
Aproximativ 170 de persoane au fost rănite, dintre care 75 se află în continuare internate în spitale pentru îngrijiri medicale. Conform autorităților, 15 răniți sunt în stare gravă, printre care se numără și patru copii.
Incidentul s-a petrecut în sudul Spaniei, iar bilanțul a crescut semnificativ. Potrivit unor surse din poliție citate de Reuters, cel puțin 21 de persoane au murit, iar televiziunea publică spaniolă a raportat aproximativ 100 de răniți, dintre care 25 în stare gravă.
„Trenul Iryo 6189 Malaga, spre Madrid, a deraiat la Adamuz și a ajuns pe linia alăturată. Trenul care circula din Madrid spre Huelva, aflat pe linia adiacentă, a deraiat la rândul său”, a transmis administratorul infrastructurii feroviare spaniole, Adif, într-un mesaj publicat pe rețelele sociale. Printre cei decedați se numără și mecanicul unuia dintre trenuri.
„La aproximativ 10 minute după plecare, trenul a început să se zguduie violent și a deraiat din vagonul 6 cu spatele. Imediat, s-a întrerupt curentul”, a relatat pe X un pasager aflat în trenul Iryo, care circula spre Madrid.
Potrivit autorităților spaniole, în trenul Iryo se aflau peste 300 de pasageri, iar trenul Renfe transporta aproximativ 100 de persoane. Mai mulți călători au rămas blocați în vagoane, iar operațiunile de salvare au continuat pe tot parcursul nopții.
Șeful pompierilor din Córdoba, Paco Carmona, a explicat că situația de la fața locului este extrem de dificilă: „Încă sunt persoane blocate. Nu știm exact câte persoane au murit, iar intervenția se concentrează pe scoaterea oamenilor din zonele foarte înguste. Este o operațiune complicată”.
Ministrul spaniol al Transporturilor, Óscar Puente, a transmis că urmărește evoluția situației de la sediul Adif din Madrid. „Ultimele informații sunt foarte grave. Impactul a fost teribil. Cel mai important lucru acum este să ajutăm victimele”, a scris acesta pe platforma X.
Adif a anunțat că toate serviciile feroviare dintre Madrid și Andaluzia au fost suspendate.
Accidentul a avut loc duminică seara în Adamuz, lângă Córdoba. Detalii despre numărul pasagerilor răniți rămân neclare, conform declarațiilor făcute de Garda Civilă.
Unul dintre trenuri plecase din Málaga și se îndrepta spre Madrid, iar celălalt tren, cu destinația Huelva, circula pe o linie adiacentă, deraiind în urma incidentului.
Incidentul a avut loc în jurul orei 19:45, conform informațiilor furnizate de Adif. Trenul 6189 al companiei Iryo a ieșit de pe șină și a ajuns pe linia adiacentă, provocând deraierea trenului Alvia al Renfe care circula pe această linie.
Surse din sectorul feroviar, citate de El Economista, au raportat că pasagerii au fost evacuați prin ferontele feroviare.

