Circulația trenurilor este perturbată de vremea rea; un tren are întârziere de peste patru ore

2 Min Citire

Circulația trenurilor este afectată de condițiile meteo; un tren are o întârziere de peste patru ore

Potrivit companiei, problemele sunt cauzate de lipsa tensiunii electrice în firele de contact și de lipsa de gabarit în linie, ceea ce afectează desfășurarea normală a traficului feroviar.

Trenul IR 78 București Nord – Curtici înregistrează o întârziere de peste patru ore.

„CFR Călători a pus la dispoziția managerului infrastructurii locomotive diesel, pentru sprijinirea intervențiilor operative”, precizează operatorul feroviar.

Programul de circulație în zonele afectate se desfășoară în funcție de măsurile stabilite și dispuse de managerul infrastructurii feroviare, CFR SA.

Spațiu publicitar! Cereți o ofertă!
Ad Image

Reprezentanții CFR avertizează că, în funcție de evoluția fenomenelor meteorologice, pot apărea și alte întârzieri ale trenurilor.

„Detalii privind intervențiile aflate în desfășurare, timpul estimat de remediere și reluarea circulației trenurilor pot fi solicitate managerului infrastructurii feroviare – CFR SA, compania care organizează și dirijează circulația tuturor trenurilor pe calea ferată”, mai arată CFR Călători.

Compania își cere scuze pasagerilor pentru neplăcerile întâmpinate și reamintește că persoanele care doresc să renunțe la călătorie pot solicita restituirea contravalorii biletelor neutilizate, integral sau pentru distanța neefectuată, în conformitate cu regulamentul în vigoare.

Informații actualizate despre circulația trenurilor pot fi obținute la telefon 0219521 – INFO CFR, în aplicația „Trenul Meu”, pe site-urile CFR Călători sau de la personalul din stații.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *