Senatoarea Valentina Aldea, mesaj la final de an: „În momentele grele, credința a fost sprijin, iar în cele de reușită – temelia recunoștinței”

2 Min Citire
urare Valentina Aldea

La finalul lui 2025, senatoarea de București Valentina Aldea a transmis un mesaj de reflecție, recunoștință și angajament public, vorbind despre credință, responsabilitatea mandatului și așteptările pentru anul care urmează.

„Primul sfert de veac al acestui minunat început de mileniu se încheie. Cu recunoștință, gândul meu se îndreaptă către anul pe care îl lăsăm în urmă și către fiecare om pe care l-am întâlnit pe acest drum.

A fost un an pe care l-am trăit cu intensitatea a o mie: efervescent pe toate planurile, profund provocator, dar și frumos prin lecțiile și experiențele care mi-au arătat, încă o dată, cât de mare este puterea lui Dumnezeu.În momentele grele, credința a fost sprijin, iar în cele de reușită – temelia recunoștinței.

Mandatul meu de senator îl voi duce până la capăt cu responsabilitate, determinare și respect față de fiecare român care mi-a acordat încrederea. Cu puterea și ocrotirea lui Dumnezeu, voi continua să lupt pentru adevăr, dreptate și pentru o Românie în care oamenii să simtă că sunt apărați și ascultați.

Privesc spre 2026 cu speranță și curaj. Îmi doresc să fie un an al echilibrului, al reconstrucției și al deciziilor înțelepte, un an în care să ne regăsim unitatea, credința și puterea de a merge înainte împreună.

La mulți ani binecuvântați!
Cu credință, pentru oameni și pentru România” urează Valentina Aldea.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *