Ministrul Cătălin Predoiu a avut o întâlnire cu directorul FBI, Kash Patel, pentru discuții
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, s-a întâlnit marți cu directorul Biroului Federal de Investigații (FBI), Kash Patel.
Discuțiile dintre vicepremierul Predoiu și Patel s-au focusat pe combaterea criminalității organizate transfrontaliere, în special a traficului de droguri și a criminalității cibernetice.
„Ministerul Afacerilor Interne acordă o atenție deosebită destructurării rețelelor infracționale care, inclusiv prin activități desfășurate pe teritoriul României, afectează siguranța cetățenilor din ambele state. Totodată, a fost reiterat obiectivul consolidării cooperării cu partea americană prin intensificarea schimbului de informații și de bune practici, precum și prin dezvoltarea de parteneriate orientate către creșterea rezilienței în fața amenințărilor hibride și a fenomenului de dezinformare”, informează un comunicat al Ministerului Afacerilor Interne (MAI).
Cele două părți au decis constituirea unui Task Force pentru dezvoltarea cooperării deja existente, în vederea stimulării schimbului de informații și date, în ceea ce privește combaterea criminalității organizate, migrației ilegale, amenințărilor cyber și a activităților ilegale desfășurate de actori statali ostili.
„Cooperăm deja foarte bine cu FBI pe multiple direcții de combatere a criminalității, pentru asigurarea unei securități sporite pentru comunitățile noastre. Dezvoltarea acesteia nu poate fi decât benefică pentru eficiența operațiunilor noastre comune, care se circumscriu priorităților naționale, respectiv contracararea crimei organizate, a traficului de droguri, ființe umane, arme, a criminalității informatice, terorismului și migrației ilegale”, a declarat ministrul Cătălin Predoiu.
Directorul FBI a apreciat foarte buna cooperare între cei doi parteneri, România fiind un adevărat aliat în regiune, un partener egal, cu care se dorește dezvoltarea pe mai departe a relațiilor deja existente.
De asemenea, pe lângă prioritățile operaționale, componenta de pregătire profesională a constituit un subiect important al discuțiilor. În acest sens, colaborarea cu FBI în domeniul formării profesionale contribuie la consolidarea capacității autorităților române de a gestiona provocări tot mai complexe, pe baza competențelor tehnice și a responsabilității comune, într-un context în care fenomenul infracțional devine din ce în ce mai sofisticat și integrat la nivel internațional.
În acest cadru, cei doi demnitari au agreat analizarea unor posibilități concrete de preluare, în cadrul curriculei studenților Academiei de Poliție, a unor teme și modele de pregătire utilizate de Academia FBI de la Quantico, relevante pentru activitatea profesională ulterioară.
Cei doi demnitari au apreciat nivelul foarte bun al cooperării dintre Ministerul Afacerilor Interne și Biroul Federal de Investigații, reafirmând angajamentul comun pentru continuarea și consolidarea acesteia.


