Urmărirea unei mașini cu țigări în Suceava: uz de armă, vehicul abandonat în porumb

Autor:
2 Min Citire

Urmărirea unei mașini cu țigări în Suceava: uz de armă, vehicul abandonat în porumb

În jurul orei 18:15, un echipaj de poliție din cadrul Biroului Rutier al Poliției Municipiului Suceava a efectuat un semnal regulamentar de oprire a unui autoturism, la ieșirea din municipiul Suceava către municipiul Fălticeni. Șoferul nu s-a conformat și a continuat deplasarea în viteză, ieșind pe DN2-E85 către Fălticeni.

Au fost alertate echipaje suplimentare, inclusiv de la Poliția Municipiului Fălticeni, pentru a intercepta autoturismul urmărit. La câțiva kilometri de ieșirea din Suceava, șoferul a virat pe un drum de pământ, abandonând autoturismul și fugind într-o zonă cu vegetație uscată de știr și porumb.

Polițiștii au încercat urmărirea pedestră, au somat șoferul fugar și au executat trei focuri de avertisment în plan vertical. Cu toate acestea, acesta a reușit să se piardă pe terenul accidentat, în lanul de porumb.

„Polițiștii au evaluat permanent obiectiv situația atât în cadrul urmăririi auto, cât și pedestre, neutilizând armamentul direct asupra vehiculului sau bărbatului urmărit, luând în considerare pericolele și urmările asociate.”

Spațiu publicitar! Cereți o ofertă!
Ad Image

În vehiculul abandonat se observă mai multe colete cu țigări. Autoturismul va fi preluat de echipa operativă din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice al IPJ Suceava, fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă. După identificarea șoferului, acesta va fi sancționat contravențional pentru abaterile de la regimul rutier.

Cercetările sunt continuate de polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice și de cei din cadrul Poliției Municipiului Suceava, urmând a se dispune procedural prin unitatea de parchet competentă.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *