Cunoștințele și lacunele tinerilor privind HPV: un sondaj schimbă percepția asupra vaccinării împotriva HPV în România
Un sondaj online realizat de Federația Tinerilor din Cluj și comunitatea HPV Free City – București, Cluj, Timișoara, cu ocazia Zilei Internaționale de Acțiune împotriva cancerului de col uterin, arată niveluri ridicate de informare, dar și lacune și motive de ezitare în rândul tinerilor privind HPV și vaccinarea anti‑HPV.
97% dintre tinerii respondenți au auzit despre infecția cu HPV.
Peste 95% știu că HPV este un virus care poate infecta atât femeile, cât și bărbații și că vaccinul nu este destinat exclusiv fetelor.
28% nu știu că infecția cu HPV este cea mai răspândită infecție cu transmitere sexuală.
7 din 10 persoane știu că infecția nu prezintă simptome vizibile. 7 din 10 știu că vaccinarea este cea mai eficientă dacă se realizează înainte de debutul vieții sexuale.
78% au auzit de riscurile oncologice asociate infecției cu HPV.
78% dintre tineri cunosc asocierea HPV cu multiple tipuri de cancer, inclusiv cancerul de col uterin, orofaringian, anal și penian. Aceștia știu și că vaccinul oferă protecție împotriva acestor forme.
Atitudinea față de vaccin este, în general, favorabilă. Opt din 10 consideră că vaccinarea este eficientă în prevenirea cancerelor asociate cu HPV. Opt din 10 consideră că vaccinarea ar trebui recomandată ambelor sexe.
77% declară că au încredere în recomandarea medicului.
54% dintre respondenți sunt deja vaccinați. 27% intenționează să se vaccineze în viitorul apropiat.
Dintre tinerii nevaccinați, 59% afirmă că se vor vaccina sau iau în calcul vaccinarea.
Nouă din 10 tineri știu că vaccinarea anti‑HPV este gratuită pentru băieți și fete cu vârste între 11 și 26 de ani.
Motivele de ezitare identificate în sondaj includ îngrijorări privind siguranța și efectele adverse, lipsa de informații clare și dificultatea de a găsi timp pentru parcurgerea procesului de vaccinare.
Aproximativ 2 din 10 tineri menționează temeri legate de eficacitatea vaccinului.
Factorii care favorizează decizia de vaccinare includ gratuitatea, indicată de peste 65% dintre respondenți.
Recomandarea medicului și accesul la informații clare au fost menționate, fiecare, de jumătate dintre respondenți.
Medicul de familie rămâne principalul reper informațional pentru tineri. Șapte din 10 declară că se bazează pe medicul de familie pentru informare.
Alte surse frecvent utilizate sunt familia, colegii și ginecologul (5 din 10), rețelele sociale (4 din 10) și site‑urile dedicate, canalele Ministerului Sănătății și alte cadre medicale (3 din 10).
În ceea ce privește încrederea în decizia de vaccinare, ginecologii și medicii de familie sunt preferați de 62%, respectiv 55% dintre respondenți.
Opt din 10 respondenți au fost fete.


