Poliția Română ia măsuri după verificările privind cazurile de violență domestică din Teleorman și Mureș
Poliția Română a anunțat măsuri după verificările privind cazurile recente de violență domestică din Teleorman și Mureș. Autoritățile au prezentat date despre ordinele de protecție, anchete disciplinare și implementarea unui sistem informatic și de monitorizare electronică.
Conferința de presă a avut loc luni dimineață la sediul IGPR.
Instanțele de judecată au emis, anul acesta, 8.000 de ordine de protecție, majoritatea la cererea victimelor. Numărul total de ordine de protecție a ajuns la 12.600.
«Referitor la situațiile de încălcare a obligațiilor și interdicțiilor impuse prin ordinul de protecție provizoriu, au fost sesizate 800 de infracțiuni, iar, în ceea ce privește ordinele de protecție, au fost sesizate alte 5.000 de infracțiuni, fiind dispuse măsuri preventive în 700 dintre cazuri, cu o creștere de aproximativ 33% față de perioada similară a anului trecut», au precizat reprezentanții Poliției Române.
Poliția Română a devansat cu trei luni implementarea sistemului informatic de monitorizare electronică. Sistemul este operațional din 1 octombrie 2024.
Sistemul urmărește apropierea agresorilor de victime, pentru creșterea gradului de protecție.
«Doar în 3.300 de cazuri a fost aplicată măsura obligării agresorului de a purta permanent un dispozitiv electronic de supraveghere: 1.800 pentru ordinele de protecție provizorii și 1.500 pentru ordinele de protecție», au spus autoritățile.
Inspectorul general al Poliției Române, Benone Marian Matei, a detaliat concluziile verificărilor din cazurile de la Mureș și Teleorman.
În cazul de la Mureș, s-a constatat că mandatul de arestare pentru Emil Gânj, acuzat că și-a ucis fosta parteneră în luna iulie, emis la 23 februarie 2024, nu a fost transmis în structura de urmărire și nici introdus în bazele de date naționale.
«Documentele au fost gestionate necorespunzător; verificările periodice obligatorii privind mandatele neexecutate nu au fost realizate», a explicat Benone Marian Matei.
A fost sesizat Parchetul. S-au declanșat cercetări prealabile pentru un ofițer și un agent de poliție cu funcții de conducere.
Au fost identificate neconformități privind modul de îndeplinire a atribuțiilor polițiștilor responsabili cu supravegherea victimelor. Trei ofițeri cu funcții de conducere de la IPJ Mureș vor fi cercetați pentru că nu și-au exercitat în mod corespunzător sarcinile.
În cazul din Teleorman, comis la 8 noiembrie 2025, ancheta a arătat că polițiștii cu funcții de execuție nu au respectat procedurile prevăzute pentru ordinele de protecție.
Ca urmare, au fost declanșate cercetări prealabile pentru 14 polițiști: șase cu funcții de conducere (un ofițer și cinci agenți) și opt cu funcții de execuție (un ofițer și șapte agenți).
Victima se numea Mihaela. Avea 25 de ani și era mamă a trei copii. Ea a fost ucisă pe 8 noiembrie de fostul soț, în localitatea Beciu, județul Teleorman. Fapta a avut loc chiar în fața copilului lor cel mai mic.
Mihaela se despărțise de bărbatul de 42 de ani cu câteva luni înainte și obținuse în instanță un ordin de protecție împotriva lui.
Polițiștii au emis, încă din 22 septembrie, un ordin de protecție provizoriu. Pe 26 septembrie, Judecătoria Turnu Măgurele a aprobat, la cererea Mihaelei, un ordin de protecție valabil șase luni.
Tot pe 26 septembrie, femeia a reclamat la poliție că fostul soț a răpit-o și a violat-o. Bărbatul a fost eliberat.


