Anticiparea unui scenariu sumbru face parte din planificarea strategică la care analiștii de intelligence lucrează deja.
Dr Andrei Stoiciu | Influence Architects | 13 noiembrie 2026
Scenariu imaginar pentru 2028
Este 2028. Războiul din Ucraina și confruntarea cu Iranul au ajuns să facă parte din același conflict. Cu un an înainte, Washingtonul a presat Azerbaidjanul să restrângă comerțul dintre Rusia și Iran. Moscova și Teheranul au ocupat țara și au instalat un alt guvern. Controlează acum o verigă importantă a coridorului comercial de la Marea Caspică.
Rusia a ocupat Odesa, restul litoralului ucrainean și ultimele porturi ale Ucrainei de la Dunărea de Jos. Teritoriul aflat sub administrație ucraineană a rămas fără ieșire la mare. Exporturile, mult reduse, trec prin țările vecine la costuri mai mari. La Constanța, transportatorii își refac calculele. Pentru Ucraina, pierderea accesului direct la mare slăbește unul dintre argumentele economice ale aderării la UE.
Kievul a încetat să funcționeze ca sediu al guvernului după noi pierderi teritoriale, atacuri repetate asupra infrastructurii și o criză bugetară. Conducerea recunoscută internațional își exercită mandatul din altă parte, cu autoritate redusă în teritoriu. Unele administrații regionale mai țin serviciile publice în funcțiune, în timp ce guvernul abia reușește să le finanțeze și să-și aplice deciziile. Prima întrebare a donatorilor a devenit cine poate primi banii, administra ajutorul și pune în aplicare un acord.
Guvernele europene au înăsprit sancțiunile împotriva Iranului. Statele Unite au folosit baze din Europa pentru o nouă rundă de lovituri. Teheranul a ripostat împotriva bazelor folosite de forțele americane, din România până în Germania. Rebelii houthi au intrat în conflict după ce Statele Unite au doborât un avion iranian cu destinația Yemen, despre care Washingtonul a susținut că transporta echipamente militare. Atacurile asupra aviației civile au paralizat o mare parte a traficului aerian din vestul Europei. Pe panoul de plecări de la Otopeni, zborurile spre Londra, Paris și Berlin apar unul după altul ca anulate.
Serviciile americane de informații susțin ca Rusia furnizează Iranului, cu sprijin chinez, componente și informații militare încă din 2026. Pentru Moscova și Beijing, sprijinul indirect pune presiune pe Washington cu un cost și un risc relativ reduse. Kremlinul îl prezintă drept o ripostă la sprijinul occidental pentru Ucraina și anunță că îl va continua câtă vreme europenii și americanii trimit Kievului armament și informații militare.
Teheranul cere ridicarea sancțiunilor și încetarea folosirii teritoriului european pentru lovituri americane asupra Iranului. Europa are nevoie de protecția Statelor Unite chiar în momentul în care găzduirea forțelor americane a atras-o într-un alt război. Acesta este un scenariu de risc extrem pregătit de analiști de intelligence.Alegerile care l-ar putea face posibil se văd deja în diplomația din noiembrie 2026.
1. Stadiul negocierilor
La 10 și 11 noiembrie, Rusia și Ucraina au reluat la Abu Dhabi discuțiile directe mediate de SUA, după o pauză de nouă luni. Reprezentanții europeni au fost consultați separat. Pe 12 noiembrie, Jared Kushner și Steve Witkoff au discutat cu Vladimir Putin la Moscova, apoi cu Zelenski la Dublin. Kushner a anunțat că se lucrează la ceea ce ar putea fi cel mai amplu schimb de prizonieri de la începutul războiului și că europenii ar urma să participe la runda următoare.Kremlinul a condiționat participarea lor de ceea ce a numit disponibilitatea de a contribui la proces, concret încetarea înarmării și a sprijinului pentru Ucraina. Un armistițiu general, un acord teritorial și garanții de securitate aplicabile rămân departe. [1, 2, 3]
La noi, când primești pe cineva la o discuție grea, tot îl întrebi dacă vrea o cafea. Și ospitalitatea rusească începe de obicei cu ceva pus pe masă. Când Witkoff și Kushner s-au așezat în fața lui Putin, în imaginile de la Kremlin se vedeau hârtii și microfoane. Nici urmă de apă, ceai sau cafea. Am citit acel detaliu ca pe o indicație de protocol. Gazda voia să dea din primul minut tonul unei ședințe de lucru.
Mult mai grăitor a fost ce a ales Kremlinul să difuzeze. După strângerile de mână, camerele au rămas pornite. Putin a contestat felul în care europenii înțeleg securitatea continentului și a avertizat că trimiterea de trupe europene în Ucraina după un acord ar duce la conflict direct cu Rusia. Acum și mereu, trupe europene în Ucraina vor fi considerate ostile.În fața lui se aflau doi emisari americani. Mesajul era adresat și guvernelor europene.
2. Interesele care dictează negocierile din 2026
Într-o negociere, mă interesează ce câștigă fiecare dacă acceptă o înțelegere, ce câștigă dacă mai așteaptă și cu ce resurse își poate susține alegerea. Evaluarea acestor interese și capacități este indispensabilă, indiferent de poziția morală pe care o avem față de război.
Moscova vrea să transforme poziția de pe front în limite obligatorii asupra implicării militare occidentale. O încetare generală a focului i-ar da Ucrainei timp să își refacă efectivele, iar partenerilor săi, timp să organizeze o prezență militară pe care Rusia o consideră o amenințare directă. Un schimb de prizonieri îi permite Moscovei să facă un pas în plan umanitar și să își păstreze avantajul de negociere.
Principalele guverne europene vor o încetare a focului care să lase în urmă un stat ucrainean viabil și o garanție suficient de solidă pentru a descuraja reluarea războiului.
Cine poate vorbi în numele Europei? După discuțiile din Abu Dhabi, Kushner a ironizat dificultatea europenilor de a conveni asupra unui singur reprezentanti. Zelenski le-a cerut liderilor să ajungă la o decizie până la sfârșitul lui noiembrie. La Dublin se discuta încă dacă Europa va trimite un singur negociator sau o delegație și cine o va conduce. Pentru București, contează dacă acel mandat cuprinde și interesele țărilor de la Marea Neagră. [7, 8, 9]
Pentru guvernul de la Kiev, beneficiul imediat al unei pauze ar fi timpul câștigat pentru a repara rețeaua electrică și a înlocui unitățile epuizate de pe front. [10, 11]
Washingtonul vrea un rezultat rapid și o contribuție europeană mai mare la apărare, în timp ce își reduce treptat prezența militară pe continent. Witkoff și Kushner au cerut Moscovei să actualizeze propunerile din 2021 și să spună ce măsuri de reducere a tensiunilor ar fi dispusă să ia în schimb. Statele Unite au motive să păstreze influența pe care le-o dau NATO, accesul la baze și rolul în comanda aliată. O prezență americană mai redusă poate fi compatibilă cu acest interes, dacă europenii preiau o parte mai mare din costuri. Un drept de veto rusesc asupra desfășurărilor NATO ar restrânge direct influența Washingtonului. [1, 12]
3. Promisiunile europene și capacitatea de a le susține militar
Agenția Europeană de Apărare estimează că statele UE vor cheltui 454 de miliarde de euro pentru apărare în 2026, după 418 miliarde în 2025. Între un buget aprobat și o forță care poate fi trimisă, protejată și reaprovizionată pe teren trec ani. Institutul Kiel arată că, deși europenii au furnizat cea mai mare parte a ajutorului militar alocat Ucrainei în prima jumătate a lui 2026, au continuat să depindă de echipamente și stocuri americane, inclusiv pentru sisteme precum Patriot. Ucraina resimte deja consecințele insuficienței mijloacelor de apărare antiaeriană, în condițiile unor întreruperi prelungite, repetate ale alimentării cu energie electrică.
Un calcul simplu arată cât de repede se pot consuma stocurile. Un raport al serviciului de cercetare al Congresului american citează, un ritm iranian de producere a 50 de rachete balistice pe lună .Pe an, acel ritm însemna 600 de rachete. Dacă apărătorul folosește minim doi interceptori pentru fiecare rachetă, necesarul de interceptoare ar fi de 1.200. Chiar și o producție ipotetică de 780 de interceptori pe an ar lăsa un deficit de 420 . Lockheed Martin a raportat 620 de interceptori PAC-3 MSE livrați în 2025. În practică, aceleași stocuri pot fi solicitate pentru Orientul Mijlociu, Ucraina și refacerea rezervelor europene, în timp ce Washingtonul trebuie să păstreze capacități pentru o eventuală criză în Indo-Pacific.
Concret, Statele Unite nu produc în prezent suficiente rachete interceptoare pentru a face față ritmului de producție al Iranului. La această presiune se adaugă producția iraniană de drone. O eventuală confruntare cu Rusia sau China ar implica un risc și mai mare, întrucât ambele țări pot produce rachete la o scară considerabil mai mare decât Iranul
Loviturile iraniene asupra instalațiilor americane din Orientul Mijlociu au arătat cât de mult depind chiar și avioanele moderne de baza vulnerabile din regiune care nu mai sunt operaționale sub atac. Epoca în care SUA putea lovi cu impunitate cu aviația sa state din întreaga lume (Irak, Libia, Afganistan, Serbia), fără a fi amenințat de consecințe, s-a terminat. Nu a mai rămas niciun război ușor, cel puțin nu în Orient și pe continentul euroasiatic.
Iranul poate perturba operațiuni aeriene americane chiar dacă, într-un clasament al puterii militare totale, distanța dintre cele două state este enormă. O garanție europeană pentru Ucraina depinde, așadar, de răspunsul la două întrebări. Cine asigură interceptorii, echipajele și înlocuirile dacă izbucnește o altă criză? Ce guverne își vor autoriza trupele să lupte dacă garanția este pusă la încercare? [18, 17]
4. De ce readuce Moscova în discuție cererile din 2021
În decembrie 2021, Rusia a publicat două proiecte de acord. A cerut oprirea extinderii NATO, inclusiv excluderea aderării Ucrainei, limitarea desfășurărilor militare suplimentare față de mai 1997 și încetarea activității militare a Alianței în Ucraina și în mai multe regiuni învecinate. NATO a răspuns în ianuarie 2022 că fiecare stat are dreptul să își aleagă aranjamentele de securitate. La Abu Dhabi, negociatorul rus Medinski a readus în centrul discuției arhitectura de securitate a Europei. După întâlnirea de la Moscova, Kremlinul a anunțat că va actualiza propunerile. Diplomația rusă a evocat și posibilitatea unor pacte bilaterale de neagresiune cu membri ai NATO. Moscova folosește poziția dobândită în războiul din Ucraina pentru a schimba regulile de securitate ale continentului.
Consecințele se văd și în termenii pe care Rusia îi cere pentru Ucraina. Moscova revendică în întregime cele patru regiuni ucrainene pe care a declarat că le-a anexat în 2022. Putin a prezentat frontiera revendicată de Rusia drept singura linie de demarcație pe care o consideră acceptabilă. Medinski a vorbit și despre extinderea unei zone-tampon controlate de Rusia în nordul Ucrainei a menționat amenințând că unde a fost ridicat steagul rus, nu va mai fi coborât .
Poziția lui Putin privind trupele europene este categorică. În 2025, a avertizat că forțele occidentale trimise în timpul ostilităților vor deveni ținte pentru Rusia. La 12 noiembrie 2026, a extins explicit avertismentul la perioada de după o încetare a focului. A spus că Rusia le-ar trata ca ținte militare și că luptele ar fi reluate imediat. Londra și Parisul pregătesc o forță multinațională pentru a sprijini Ucraina după un armistițiu și a descuraja un nou atac. Kremlinul vede în acea forță o prezență militară occidentală de durată, introdusă prin acordul de pace. Ce guvern european își asumă să trimită militari și să afle pe teren dacă Putin își va pune amenințarea în practică?
Pentru România, 1997 are o semnificație precisă. La summitul de la Madrid din iulie, România a rămas în afara primului val de extindere după Războiul Rece. Câteva zile mai târziu, în Piața Universității, Bill Clinton îi îndemna pe români să continue pe drumul aderării. România a intrat în NATO în martie 2004. În ianuarie 2022, Moscova a confirmat că revendicările sale presupun retragerea forțelor NATO din România și Bulgaria. Revenirea la dispozitivul din 1997 ar pune astăzi în discuție prezența militară care dă substanță apărării colective pe flancul estic, inclusiv grupul multinațional de la Cincu. Din acest motiv, Bucureștiul, Varșovia și capitalele baltice au motive structurale să se teamă de cererea rusă.
La Dublin, Costa a apărat explicit arhitectura europeană existentă. În lectura mea, Moscova va insista ca liniile unui nou aranjament de securitate să fie stabilite înainte de a accepta o oprire durabilă a ostilităților. Europenii au nevoie de o încetare a focului pentru a putea lua decizii asupra unui asemenea aranjament. Washingtonul încearcă să avanseze simultan pe cele două dosare, păstrând aplicarea oricărei înțelegeri mai largi pentru după un acord privind Ucraina. Fiecare parte vrea ca cealaltă să își asume prima riscul.
5. Când convingerea este luată drept capacitate militară
La o conferință pe tema conflictului din Ucraina, de trei zile la Universitatea din București, i-am auzit pe profesori români și străini revenind la aceleași imperative. Să condamnăm Rusia, să sprijinim Ucraina până la victorie, să sancționăm Iranul, să reafirmăm solidaritatea transatlantică, să contracarăm China și să sporim reziliența populației. În aceleași discuții, Rusia apărea când ca stat în pragul colapsului, când ca amenințare militară imediată. Pentru planificarea iernii următoare contează să știm ce constrângere economică îi poate reduce producția militară, în cât timp și în ce măsură. Potrivit SIPRI, cheltuielile militare ale Rusiei au reprezentat 7,5% din PIB în 2025.
În grila pe care o folosesc în Influence Architects, declarația de la conferință ține de prestația publică. Structura din spatele ei se vede în contractele de producție, în personalul instruit și în mandatul politic de a folosi forța. Când un comentator ia o promisiune drept calendar de livrare, pledoaria politică trece drept prognoză. Eroarea devine vizibilă la prima livrare ratată sau când un guvern trebuie să își respecte garanția.
6. Războiul de uzură rămâne scenariul cel mai probabil
Mă aștept la noi runde de discuții, câteva acorduri umanitare, continuarea luptelor și escaladări periodice. Un aranjament cuprinzător de securitate ar cere un acord între guverne care văd diferit amenințarea, frontierele și dreptul de a desfășura trupe. Chiar în condiții mai favorabile, o astfel de negociere durează ani. Harta frontului spune prea puțin despre câți militari instruiți mai pot înlocui unitățile epuizate, cât de des cade curentul la Kiev sau câți interceptori au mai rămas.
Chiar dacă frontul se stabilizează în cele din urmă pe o linie de armistițiu, planificatorii au motive să ia în calcul că relația ostilă va persista și că tensiunile se pot extinde dincolo de 2028. Un acord durabil ar deveni posibil dacă Moscova își schimbă calculul asupra a ceea ce poate obține prin continuarea războiului sau dacă apare o garanție în care Kievul are încredere și pe care europenii sunt dispuși să o aplice. Din negocierile de până acum nu se întrevede niciuna dintre aceste condiții.
Ucraina își consumă oamenii și veniturile odată cu echipamentele. Potrivit SIPRI, cheltuielile sale militare au ajuns la 40% din PIB în 2025. Banca Mondială și partenerii ei au estimat la aproape 588 de miliarde de dolari necesarul de redresare și reconstrucție pe zece ani, pe baza pagubelor până la sfârșitul lui 2025. Separat, oficiali europeni citați de Reuters estimează deficitul de finanțare al Ucrainei în 2027 la aproximativ 70 de miliarde de euro. Următorul buget trebuie să plătească soldații, funcționarii și echipele care refac infrastructura, pe măsură ce războiul reduce forța de muncă și baza de impozitare. Europa va trebui să contribuie la acoperirea acestor costuri.
O sursă ucraineană de rang înalt a declarat pentru AFP că Kievul caută finanțare occidentală pentru cel puțin zece ani, ca să poată menține după război o armată de 800.000 de oameni.. Jurnalistul Will Lloyd a citat în martie un oficial britanic care vehicula că în teritoriile controlate de Kiev locuiau 20 milioane de persoane la jumătatea lui 2026.
Dacă pornim, într-un scenariu sever, de la ipoteza unei populații de 20 de milioane, încă doi milioane de locuitori în zone noi trecute sub control rusesc și emigrarea altor două până la trei milioane ar lăsa 15–16 milioane de oameni sub administrație ucraineană. O armată de 800.000 ar echivala atunci cu aproximativ 5% din întreaga populație rămasă. Statele europene ar avea de susținut atât un efort militar de durată, cât și serviciile necesare celor care pleacă. În România, experiența de la Siret a arătat cât de repede se transformă un asemenea flux în nevoi de cazare, școlarizare și sprijin pentru familii.
7. Cum s-ar putea lega războaiele din Ucraina și Iran
Scenariul analizat de planificatori pentru 2028 duce această dinamică la extrem. Cele două conflicte se pot influența cu mult înainte de acel punct. Moscova câștigă când un al doilea război consumă din armamentul și atenția Occidentului. Teheranul are interesul să mărească prețul politic pe care guvernele europene îl plătesc pentru sancțiuni și pentru găzduirea operațiunilor americane. Atacurile houthi asupra navelor comerciale din Marea Roșie au arătat deja cum un conflict regional poate scumpi transportul la mii de kilometri de locul confruntării.
În martie 2026, Parlamentul României a aprobat găzduirea temporară a unor capacități militare americane. La Mihail Kogălniceanu, autoritățile au prezentat sprijinul ca defensiv și au vorbit despre avioane de realimentare și echipamente de monitorizare. Accesul militar american contribuie la protecția Europei și îi permite Washingtonului să opereze la distanță. Când Statele Unite decid să acționeze împotriva Iranului, statele europene care găzduiesc forțe americane pot suporta consecințe ale unei decizii asupra căreia au avut o influență limitată.
În aprilie, locuitorii din nordul județului Tulcea au primit un mesaj RO-Alert în timpul atacurilor rusești asupra zonei portuare Ismail, de pe celălalt mal al Dunării. În martie, loviturile din sudul Ucrainei scoseseră din funcțiune linia electrică Vulcănești–Isaccea, esențială pentru alimentarea Republicii Moldova. La Constanța, la Tulcea și la Chișinău, securitatea la Marea Neagră înseamnă și continuitatea navigației, a comerțului și a alimentării cu energie. Războiul a paralizat unele dintre principalele rute comerciale ale Mării Negre. În octombrie 2026, numărul navelor care au intrat prin Bosfor a scăzut cu 41% față de aceeași lună a anului trecut. Exporturile regulate de cereale prin porturile de mare adâncime din zona Odesei sunt practic oprite din vară, iar ruta alternativă prin porturile dunărene și canalul Sulina poate prelua doar o parte din volume. Atacurile asupra cargourilor din apropierea coastelor românești și bulgărești au scumpit asigurările de război și i-au determinat pe unii armatori să încerce să refuze escale chiar și în porturile celor două țări. Pentru Constanța, miza este deja economică. Riscul de război se vede în tariful de transport, iar unele nave pot să nu mai ajungă deloc în port.
O pace credibilă depinde de forțele, stocurile și mandatul politic de care dispun guvernele care o garantează. Putem condamna invazia rusă și atacurile iraniene și, în același timp, trebuie evaluate interesele și capacitățile militare din spatele lor. Dacă certitudinea morală ține loc de evaluare militară, Ucraina riscă să piardă chiar instituțiile pe care Europa promite să le apere. Pentru România, miza este să știm din timp ce putem finanța, mobiliza și susține dacă presiunea de la Marea Neagră crește în aceeași perioadă în care aliații noștri sunt solicitați în Orientul Mijlociu.
Convingerile pe care le împărtășim spun ce pace considerăm dreaptă, dar analiza strategică evaluează șansele unui acord pornind de la interesele fiecărei părți și de la capacitatea ei reală de a continua războiul sau de a susține pacea.
Despre autor
Dr. Andrei Stoiciu este expert senior în comunicare strategică, ocupând în prezent poziția de Team Leader pentru Comunicare Strategică și Diplomație Publică Multilaterală în cadrul Global Gateway Strategy. Este observator pe termen lung în cadrul OSCE/ODIHR, evaluator pentru programele People-to-People ale Comisiei Europene și autor al volumului „Influence – Architects 52 Human blueprints”. Dr. Stoiciu este doctor în științe comportamentale și activează ca profiler autorizat și cercetător asociat în domeniul FIMI și al războiului informațional, cu accent pe cartografierea tendințelor sociale, a dinamicilor de persuasiune și a jocurilor sociale disruptive. A fost, de asemenea, formator pentru ofițeri de aplicare a legii și procurori în domeniul tehnicilor de interogatoriu și al culegerii de informații.
Citește și
