Apărarea, energia și capacitatea de producție sunt dimensiuni ale aceleiași provocări. Pentru Uniunea Europeană, realizarea unei mai mari autonomii înseamnă reducerea dependențelor critice, coordonarea investițiilor și consolidarea regiunilor celor mai expuse. România și Marea Neagră ocupă o poziție decisivă în acest proces.
Analiză realizată de: Luigi Capoani (Președinte EYTT, Universitatea Ca’ Foscari Veneția) și Giulia Andreea Iancu (Analist EYTT).
Autonomia înseamnă capacitatea de a alege
Autonomia strategică europeană este adesea descrisă ca o alegere binară între consolidarea capacităților Uniunii și menținerea legăturii istorice de alianță cu Statele Unite. Această contrapunere reduce în mod necorespunzător complexitatea dezbaterii. Chestiunea concretă privește măsura în care Europa este efectiv capabilă să adopte decizii suverane și să le susțină în mod independent în funcție de schimbarea condițiilor geopolitice internaționale.
O dependență devine periculoasă din punct de vedere structural atunci când afectează o funcție esențială a sistemului unei țări și lipsesc alternative practicabile pe termen scurt sau mediu. Această vulnerabilitate se poate manifesta în sectoarele energiei, tehnologiilor critice, aprovizionării industriale sau capacităților militare. Obiectivul autonomiei strategice nu trebuie interpretat în cheie autarhică – adică ca o pretenție de a produce toate bunurile în interiorul granițelor comunitare –, ci ca o capacitate de a preveni situațiile în care un șoc sau o întrerupere externă ar paraliza activități fundamentale pentru colectivitate.
Din această perspectivă, consolidarea capacităților europene constituie o contribuție directă la însăși cooperarea transatlantică, oferind Uniunii o mai mare promptitudine și autoritate de acțiune. Această complementaritate necesită însă o coordonare riguroasă pe plan politic, industrial și operațional între cele două maluri ale Atlanticului.
A cheltui mai mult nu este suficient: de la alocarea financiară la eficiența operațională
În mai 2025, Consiliul Uniunii Europene a adoptat instrumentul SAFE (Security Action for Europe), punând la dispoziție până la 150 de miliarde de euro sub formă de împrumuturi pentru a susține investițiile în domeniul apărării, încurajând cu prioritate achizițiile comune. Este fundamental să se evidențieze faptul că este vorba despre finanțări supuse rambursării de către statele membre beneficiare și nu despre transferuri nerambursabile.
Disponibilitatea financiară nu garantează, prin ea însăși, o creștere a eficacității defensive. Factorii decisivi constau în interoperabilitatea sistemelor, sustenabilitatea mentenanței, nivelul de formare a personalului și rapiditatea timpilor de producție industrială. Achizițiile fragmentate și necoordinate riscă să sporească cheltuielile publice fără a rezolva carențele structurale comune.
Prin urmare, evaluarea științifică și riguroasă a inițiativei trebuie să se concentreze pe capacitățile operaționale efectiv generate. De asemenea, sunt indispensabile maxima transparență în procedurile de achiziție publică și un ferm control democratic: protejarea securității naționale și europene necesită resurse considerabile, dar nu face superfluă și nici secundară verificarea eficienței și integrității cu care aceste resurse sunt utilizate.
Energia și tehnologiile critice: vulnerabilități sistemice ale Uniunii
Autonomia strategică întâmpină o limită structurală în puternica dependență energetică. Conform datelor oficiale Eurostat pentru anul 2024, aproximativ 57% din energia brută disponibilă în Uniunea Europeană provenea din importuri nete din țări terțe. Această cifră agregată, deși evidențiază o vulnerabilitate de ansamblu, maschează diferențe pronunțate între statele membre și nu măsoară, prin ea însăși, gradul de expunere față de un furnizor hegemon specific.
Diversificarea rutelor și a furnizorilor este un pas obligatoriu; cu toate acestea, înlocuirea unei dependențe concentrate cu o alta lasă inalterată problema de fond. Uniunea are nevoie de interconexiuni de rețea mai solide, de o consolidare a eficienței, de capacități stabile de stocare și de aprovizionări pe deplin compatibile cu securitatea națională, sustenabilitatea economică și obiectivele de decarbonizare.
În același timp, tranziția tehnologică și energetică trebuie să includă măsuri adecvate pentru protejarea familiilor și a întreprinderilor celor mai vulnerabile. Un sistem de securitate care generează costuri nesustenabile pentru țesutul socio-economic își pierde inevitabil susținerea publică. Accesibilitatea economică a energiei, securitatea cibernetică și stabilitatea socială constituie astfel părți integrante ale aceleiași strategii de apărare.
Războiul generează consecințe dincolo de front: geografia șocurilor economice
Invazia rusă în Ucraina a demonstrat pe deplin modul în care un conflict armat se propagă mult dincolo de linia operațiunilor militare prin dinamica prețurilor, alterarea fluxurilor comerciale și așteptările piețelor. Pierderile umane și materiale tragice suferite de Ucraina rămân distincte de costurile indirecte și de presiunile inflaționiste suportate de economiile țărilor vecine.
Studiul empiric realizat de Capoani și Martini, intitulat The Cost of Proximity și bazat pe analiza datelor din perioada 2018–2022, identifică o corelație clară între proximitatea geografică față de teatrul de conflict și severitatea impactului economic negativ. Distanța geografică reprezintă un factor determinant, care trebuie integrat cu analiza specializării productive și a gradului de dependență față de lanțurile de aprovizionare externe.
Implicația fundamentală este de natură teritorială: un șoc sistemic comun nu afectează toate teritoriile cu aceeași intensitate. Politicile europene trebuie, în consecință, să distingă între expunerea inițială a fiecărei țări și capacitatea sa efectivă de răspuns, evitând totodată atribuirea automată și exhaustivă a fiecărei dificultăți economice contingente efectelor conflictului.
România și Marea Neagră: de la poziția geografică la capacitățile reale
Pentru România și țările din Europa Centrală și de Est, autonomia strategică nu poate rămâne un concept abstract, ci trebuie să se traducă în infrastructură fizică, competențe industriale și continuitate operațională a serviciilor esențiale. Vecinătatea directă cu zona de conflict impune securizarea prioritară a rețelelor energetice, a nodurilor de transport și a activităților productive locale.
Strategia europeană pentru Marea Neagră, prezentată de Comisie în mai 2025, stabilește o legătură directă între securitatea maritimă, conectivitatea infrastructurii și reziliența teritorială. Raportul de punere în aplicare din iulie 2026 documentează proiectul comun dezvoltat de România și Bulgaria pentru crearea unui pol regional de cooperare în domeniul securității maritime. Este vorba despre o inițiativă în fază de consolidare treptată, a cărei eficacitate reală va depinde de operativitatea efectivă a tuturor capacităților prevăzute.
Propunerea economică constă în conectarea sistematică a acestor investiții defensive cu consolidarea porturilor, a rețelei feroviare, a navigației fluviale pe Dunăre și a lanțurilor productive locale. Simplul rol de coridor logistic de tranzit nu echivalează cu a deveni un centru de valoare adăugată: beneficiul net pentru România va depinde și de capacitatea de a reține pe teritoriul național activități de înaltă tehnologie și competențe calificate.
Centrul economic european și responsabilitatea cooperării
Concentrările istorice de producție din Europa Occidentală, modelate tradițional pe conceptul de Blue Banana, evidențiază avantajul incontestabil ce derivă din accesul direct la principalele piețe de desfacere. Cu toate acestea, centralitatea economică implică și o profundă responsabilitate sistemică: o întrerupere sau o destabilizare în nodurile productive primare riscă să se propage rapid prin întregul lanț european de valoare.
Lucrarea realizată de Capoani, Tudorache și Barlese aprofundează acest mecanism de transmisie prin simulări econometrice, analizând printre altele un scenariu ipotetic de perturbare între Franța și Germania. Studiul nu presupune un conflict între cele două țări, ci măsoară modul în care amplasarea geografică a unui șoc industrial influențează distribuția costurilor asupra întregii piețe unice.
Din această perspectivă derivă oportunitatea de a coordona la nivel comunitar infrastructurile critice, programele de cercetare și rețelele energetice. Cooperarea franco-germană ar trebui totuși să se structureze într-un mod deschis și inclusiv față de celelalte teritorii, evitând centralizarea suplimentară a oportunităților de dezvoltare și a proceselor decizionale.
Competitivitatea și coeziunea trebuie să meargă în paralel: depășirea rigidităților dintre centru și periferie
Consolidarea de ansamblu a Uniunii Europene nu se poate baza exclusiv pe consolidarea polilor industriali deja afirmați. Studiile realizate de Capoani și Lakócai privind modelul Blue Banana și dinamica regiunilor emergente pun la îndoială o lectură imuabilă a ierarhiilor economice europene, evidențiind transformări semnificative în Europa Centrală și de Est și în bazinul Mediteranei.
Susținerea acestor noi traiectorii de dezvoltare necesită o politică de investiții selective, supuse în mod constant verificării empirice a rezultatelor și sustenabilității financiare. Simpla distribuție uniformă a resurselor nu produce automat o dezvoltare autonomă; în mod similar, nici concentrarea lor automată în regiunile istorice mai puternice nu face decât să accentueze decalajele teritoriale.
Pentru România, participarea activă la dezbaterea privind autonomia strategică înseamnă a contribui pe picior de egalitate la definirea priorităților comunitare și a dezvolta capacități industriale și tehnologice durabile pe propriul teritoriu, depășind condiția de simplu cumpărător final de bunuri și sisteme produse în altă parte.
Pace, descurajare și analiza riguroasă a scenariilor viitoare
În dezbaterea privind securitatea, descurajarea urmărește să crească costurile estimate ale unei eventuale agresiuni pentru a o preveni, în timp ce diplomația urmărește condițiile politice necesare pentru a reduce structural riscul de conflict. Analiza științifică necesită evaluarea relației de complementaritate dintre aceste două instrumente, în loc de a le opune ca opțiuni ideologice incompatibile.
O pace negociată, chiar și cu limitele și complexitățile ce o caracterizează, ar putea oferi oportunități de reconstrucție economică și stabilizare regională. Această afirmație constituie o evaluare politică și strategică, nu o concluzie demonstrată automat de modelele matematice. Participarea directă a Ucrainei, soliditatea garanțiilor de securitate și verificabilitatea angajamentelor asumate rămân condiții esențiale.
Scenariile viitoare includ stabilizarea durabilă, continuarea conflictului la o intensitate ridicată sau consolidarea unui armistițiu fragil. O strategie europeană credibilă trebuie să ia în calcul fiecare dintre aceste eventualități, fără a presupune că orice acord formal generează de la sine o securitate durabilă.
Măsurarea autonomiei prin rezultate concrete
Eficacitatea autonomiei strategice europene ar trebui evaluată pe baza unor întrebări empirice și verificabile: ce dependențe critice au fost reduse în mod concret? Ce capacități operaționale pot fi mobilizate în timpi siguri? Ce infrastructuri naționale și transfrontaliere demonstrează o rezistență efectivă în fața întreruperilor externe?
Pentru Uniunea Europeană, această abordare implică construirea unei coerențe rigide între politicile de apărare, producția industrială, coeziunea socială și inițiativa diplomatică. Pentru România, înseamnă a contribui la securitatea colectivă prin consolidarea propriilor structuri economice, tehnologice și instituționale. Libera capacitate de alegere a Europei va depinde de soliditatea acestei rețele de interdependențe și de capacitatea de a transpune resursele financiare în rezultate comune și durabile.
Referințe bibliografice:
Capoani, L., & Lakócai, C. (2026). Spatial dynamics of competitiveness: A comparative analysis of the Blue Banana and emerging EU regions. Regional Statistics, 16(1), 1-24. https://doi.org/10.15196/RS160104
Capoani, L., & Martini, P. (2026). The cost of proximity: A spatial gravity model of the Ukraine war’s economic impact. Networks and Spatial Economics, 26(1), 331-359. https://doi.org/10.1007/s11067-025-09699-7
Capoani, L., Tudorache, A., & Barlese, A. (2025). Exploring economic conflict through the gravitational field model of trade: Markets, wars, and instability. Conflict Resolution Quarterly. https://doi.org/10.1002/crq.21455
Consiliul Uniunii Europene. (2026, 15 iunie). What is Security Action for Europe (SAFE)? https://www.consilium.europa.eu/policies/safe/
Eurostat. (2026, 18 martie). Energy in Europe: imports dependency. https://ec.europa.eu/eurostat/en/web/products-eurostat-news/w/wdn-20260318-1
Comisia Europeană și Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate. (2025). Joint communication on the European Union’s strategic approach to the Black Sea region. European Union.
Comisia Europeană și Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate. (2026). Implementation report on the EU Black Sea strategy and regional maritime security cooperation. European Union. https://eur-lex.europa.eu/legal-content/EN/ALL/?uri=CELEX%3A52026JC0015
Despre autori
Luigi Capoani este economist, cercetător și lector de Economie Internațională la Universitatea Ca’ Foscari din Veneția. Este fondator și președinte al European Youth Think Tank (EYTT), o platformă independentă și nonprofit care conectează tineri cercetători europeni și promovează proiecte interdisciplinare destinate publicării științifice internaționale. În cadrul EYTT coordonează activitățile de cercetare și inițiativele științifice axate pe inovare, colaborare internațională și valorificarea talentelor emergente.
Giulia Andreea Iancu este analist în cadrul European Youth Think Tank (EYTT), unde coordonează proiecte de cercetare și analiză a chestiunilor economice, sociale și geopolitice din perspectivă internațională. Interesele sale de cercetare se concentrează în principal pe dreptul Uniunii Europene, dreptul internațional și protecția drepturilor omului, cu o atenție deosebită acordată aspectelor juridice legate de justiția socială, procesele migratorii, geopolitică și combaterea inegalităților sociale.
