Perspective pentru reluarea exporturilor și sprijin pentru fermieri
Exporturile de animale vaccinate către țări terțe ar urma să fie deblocate în cel mult o lună, a anunțat europarlamentarul Daniel Buda, în urma discuțiilor cu comisarul european pentru sănătate și bunăstarea animalelor, Olivér Várhelyi.
Daniel Buda a transmis un mesaj crescătorilor de ovine, afirmând că, în maximum o lună de zile, exporturile de animale vaccinate către țările terțe vor fi deblocate, astfel încât fermierii să își poată face planurile privind managementul fermelor. Europarlamentarul a arătat că fermierii se confruntă cu lipsa furajelor și a apei, iar restricțiile la export le agravează situația.
România urmează să primească gratuit peste 1,3 milioane de doze de vaccin din partea Comisiei Europene, a precizat Daniel Buda. Acesta a spus că există promisiuni ferme că dozele vor fi primite și că exporturile către piețele din țările terțe vor putea fi reluate.
Marți, câteva mii de fermieri au protestat în Piața Victoriei. Manifestația a fost marcată de violențe între o parte dintre protestatari și jandarmi. 47 de persoane au fost duse la poliție, iar zece jandarmi au fost răniți. Daniel Buda a criticat violențele de la protest, afirmând: „Ceea ce s-a întâmplat în România ieri, prin această parazitare a acestor proteste, este un lucru care nu ne face cinste, în primul rând la nivel european, deoarece aceste probleme ale fermierilor nu se rezolvă de această manieră.”

