În mai multe țări, relația dintre părinți și copiii adulți este reglementată prin lege, iar în anumite cazuri copiii pot fi trași la răspundere juridică dacă nu își îndeplinesc obligațiile față de părinți. Aceste reguli includ dreptul părinților de a solicita întreținere sau sprijin emoțional, iar în unele state există posibilitatea de a acționa în justiție copiii care îi neglijează.
Reglementări legale privind obligațiile copiilor față de părinți
În China, legea privind protecția drepturilor și intereselor persoanelor vârstnice, revizuită în 2012 și aplicată din 1 iulie 2013, prevede că membrii familiei care nu locuiesc cu părinții în vârstă trebuie să îi viziteze sau să le transmită în mod regulat mesaje de salut. Această obligație se referă la persoanele de cel puțin 60 de ani și include atât sprijinul financiar, cât și atenția față de nevoile emoționale ale acestora. Legea transformă astfel vizitarea părinților într-o chestiune cu implicații juridice, iar în situațiile în care drepturile vârstnicilor sunt încălcate, aceștia pot apela la proceduri de mediere sau instanță.
Legea chineză nu stabilește un număr exact de vizite sau contacte, formularea făcând referire la vizite sau contacte „frecvente”. În plus, dacă persoanele obligate să întrețină părinții nu își respectă responsabilitățile, părinții au dreptul să solicite întreținere.
În Singapore, legea Maintenance of Parents Act 1995 permite persoanelor de cel puțin 60 de ani, care nu se pot întreține singure, să solicite Tribunalului pentru întreținerea părinților să dispună plata unei indemnizații lunare, a unei sume forfetare sau a altor plăți periodice de către unul sau mai mulți dintre copiii lor. Tribunalul analizează dacă este echitabil și posibil din punct de vedere financiar ca un copil să își întrețină părintele, după ce își acoperă propriile nevoi și pe cele ale familiei. De asemenea, legislația prevede că istoricul de abandon, abuz sau neglijare a copilului poate fi luat în considerare în această procedură.
India dispune de o legislație explicită în acest domeniu, Maintenance and Welfare of Parents and Senior Citizens Act, 2007, care urmărește asigurarea întreținerii și bunăstării părinților și persoanelor vârstnice. Legea instituie tribunale specializate pentru soluționarea cererilor de întreținere. Dacă un copil cu resurse suficiente refuză să își îndeplinească obligațiile, cazul poate fi judecat în instanță.
În Franța, Codul civil prevede la articolul 205 că descendenții datorează întreținere părinților și altor ascendenți aflați în nevoie. Obligația este reciprocă și poate fi aplicată și între gineri, nurori și socri. Părinții pot solicita sprijin financiar dacă sunt îndeplinite condițiile legale, iar procedura poate ajunge în fața judecătorului, inclusiv printr-o procedură dedicată. Judecătorul poate reduce sau elimina obligația dacă beneficiarul sprijinului și-a încălcat grav propriile obligații față de persoana obligată.
Codul civil german, Bürgerliches Gesetzbuch (BGB), în paragraful 1601, prevede că rudele în linie directă trebuie să se întrețină reciproc. Obligația există atât între părinți și copii, cât și între alte generații, dar pentru aplicarea acesteia sunt relevante nevoia solicitantului și capacitatea financiară a celui obligat să ofere sprijin.
În Japonia, articolul 877 din Codul civil stabilește că rudele în linie directă și frații au obligația de a se sprijini reciproc. Instanța de familie poate extinde această obligație și la alte rude și poate decide ordinea, forma și amploarea sprijinului, ținând cont de nevoile persoanei care solicită și de posibilitățile financiare ale celui obligat.
Aspecte comparative privind obligațiile legale
China se diferențiază prin faptul că legea impune explicit copiilor să viziteze sau să contacteze regulat părinții vârstnici, incluzând sprijinul emoțional în obligațiile juridice. În Singapore, India, Franța, Germania și Japonia, accentul este pus în principal pe întreținerea materială și sprijinul financiar, fără a impune un număr obligatoriu de vizite.
Aceste reglementări sunt legate, în mare parte, de îmbătrânirea populației și de necesitatea asigurării sprijinului familial pentru persoanele vârstnice. În China, legislația prevede dreptul persoanelor vârstnice la sprijin material, servicii sociale și alte forme de protecție, iar responsabilitatea familiei este inclusă în cadrul legal. În alte țări, principiul este mai vechi și se concentrează pe obligația alimentară, permițând transferarea unei părți din responsabilitatea financiară către copiii care au capacitatea să îi sprijine pe părinți.
