Asediul de la El Fasher: O situație de supraviețuire extremă
Orașul asediat El Fasher din Sudan a fost declarat „neviabil”, conform unui raport recent, care arată că majoritatea locuințelor sunt distruse și că există niveluri critice de malnutriție în rândul populației captive. Această evaluare drastică survine în contextul în care orașul se confruntă cu atacuri constante de artilerie și drone, constrângând cei 250.000 de locuitori înfometați într-o enclavă urbană tot mai restrânsă.
Contextul asediului
De 549 de zile, El Fasher este încercuit de luptători ai Forțelor de Sprijin Rapid (RSF), care au împiedicat orice acces umanitar în oraș, în încercarea de a prelua ultimul bastion al armatei în vestul Sudanului. Mărturiile a aproape 900 de persoane care au fugit recent din oraș confirmă o populație „împinsă la limita supraviețuirii”.
Impactul asediului asupra populației
Un sfert din gospodării au raportat că au experimentat o moarte în ultimele trei luni. Screening-urile de sănătate efectuate asupra celor care au ajuns în orașul Al Dabbah, după zile de mers din El Fasher, au evidențiat niveluri acute și răspândite de malnutriție. Trei sferturi dintre cei care au evadat au spus că „niciodată sau rar” au avut acces la hrană din cauza asediului, iar jumătate au dezvăluit că „niciodată sau rar” au avut acces la apă.
Condițiile de trai în El Fasher
Directorul executiv al MedGlobal, Joseph Belliveau, a declarat că „asediul de 500 de zile asupra El Fasher a împins locuitorii la limita supraviețuirii”. Mărturiile celor care au ajuns în Northern State descriu o viață marcată de violență omniprezentă, case distruse, lipsuri severe de hrană și apă și aproape niciun acces la asistență medicală. Aproape 90% dintre cei intervievați au raportat distrugerea, deteriorarea sau jefuirea locuințelor înainte de a fugi.
Atacuri și violență continuă
El Fasher se confruntă cu atacuri de artilerie și drone din partea RSF; un atac recent asupra unui adăpost pentru persoanele strămutate a ucis cel puțin 57 de persoane, inclusiv 22 de femei și 17 copii. Trei sferturi dintre locuitori au declarat că au fost nevoiți să se mute de acasă de cel puțin trei ori, iar 81% au spus că „nu s-au simțit niciodată în siguranță” în oraș.
Resurse limitate și criza umanitară
Chiar și spitalul rămas funcțional din El Fasher, al Saudi, este țintit în mod regulat; 13 persoane au fost ucise săptămâna trecută când acesta a fost bombardat. Screening-urile MedGlobal au arătat că unul din cinci copii sub cinci ani era acut malnutrit. Femeile însărcinate și cele care alăptează au înregistrat rate de malnutriție de 38%, ceea ce crește riscurile pentru sănătatea maternă și a nou-născuților.
Concluzii și perspective
În ciuda blocajelor de comunicație care afectează 86% din populație, contactul cu unele persoane din oraș a fost menținut. Situația de la El Fasher continuă să se agraveze, iar impactul conflictului asupra populației civile este devastator, cu implicații grave asupra sănătății și supraviețuirii lor. Continuarea asediului și intensificarea violenței subliniază urgența intervenției umanității și a comunității internaționale.
Este incredibil cât de repede poate ajunge o situație din asta să devină critică. Oare ce măsuri se iau pentru a ajuta acești oameni blocați?
Cine știe câte alte orașe se află în aceeași situație și nu au fost raportate? Cred că ar trebui să ne intereseze mai mult ce se întâmplă acolo.
E trist să vezi cum un oraș întreaga poate fi distrus atât de repede. Mi-aș dori ca autoritățile internaționale să reacționeze mai rapid în fața acestor crize umanitare.
Chiar m-ar interesa să aflu care sunt cauzele acestui asediu. Pare că lucrurile devin tot mai complicate, iar oamenii suferă din cauza asta.
De ce nu vedem suficiente știri despre această situație? Ar trebui să fim mai conștienți de problemele cu care se confruntă populația din zonele afectate.
Din păcate, istoria ne arată că astfel de evenimente sunt frecvente în regiunile instabile. E frustrant, dar sper că va exista o soluție pe termen lung pentru aceste probleme.
Într-o lume atât de conectată, e greu de crezut că putem rămâne impasibili la suferința altora. Poate că ar trebui să luăm atitudine și noi, ca cetățeni!