Viitorul Iranului este legat de deciziile din cadrul Gărzii Revoluționare
Iranul nu se confruntă doar cu o nouă serie de proteste stradale, ci traversează o criză care afectează fundamentul Republicii Islamice și, pentru prima dată în mulți ani, pune în reală îndoială supraviețuirea regimului.
Protestele, izbucnite din cauza colapsului economic și a corupției, s-au transformat rapid în provocări directe la adresa domniei clericale. Forțele de securitate au reacționat cu foc live, arestări în masă și blackout-uri de comunicație. Raportările internaționale menționează sute de morți și mii de arestări. Închiderile internetului indică un regim hotărât să reprime nu doar disidența, ci și dovezile acesteia.
Iranul a mai acționat astfel în trecut, însă ceea ce s-a schimbat este mediul strategic și sentimentul tot mai crescut printre iranieni că sistemul în sine eșuează.
Este important să se sublinieze că liderii iranieni nu vor ceda cu ușurință. Ei nu se percep ca autocrați obișnuiți care se agață de putere. În viziunea lor teologică, se consideră că îndeplinesc voința lui Allah.
Regimul, care își justifică autoritatea prin velayat-e faqih — domnia juristului islamic —, vede acțiunile de reprimare a disidenței nu ca pe o simplă supresie a opoziției politice, ci ca pe o distrugere a ereziei și rebeliunii împotriva ordinii divine. Protestatarii sunt adesea etichetați „corupți pe pământ”, o frază din Coran istoric folosită pentru a justifica pedepse severe.
Critica publică și apelurile morale nu vor mișca Teheranul. Regimul consideră că rezistența, sacrificiul și violența sunt virtuți, mai ales când sunt utilizate pentru a menține revoluția.
Chiar și regimurile motivate de certitudinea religioasă pot colapsa odată ce structurile lor de putere se fragmentează.
De ce acest moment este diferit de 2009 sau 2022? Iranul a cunoscut proteste masive și în trecut. În 2009, Mișcarea Verde a amenințat regimul după o alegere contestată. În 2022, protestele au izbucnit la nivel național după moartea lui Mahsa Amini, o tânără iraniană care a decedat în custodia poliției morale. De fiecare dată, regimul a supraviețuit.
Cu toate acestea, mai multe aspecte sugerează că acest moment este diferit. În primul rând, economia este mult mai grav afectată. Iranul se confruntă cu o devalorizare continuă a monedei, șomaj și inflație care au dărâmat clasa de mijloc și au golit legitimitatea statului. Această presiune este agravată de o profundă criză a apei care a paralizat agricultura și a tensionat viața urbană, alimentând nemulțumirile în mai multe provincii. Desperarea economică nu mai este periferică; acum se află în centrul atenției.
Pe lângă problemele economice, descurajarea externă a Iranului s-a erodat. Războiul cu Israel din 2025 a provocat daune reale. Comandanți iranieni de rang înalt au fost uciși, iar infrastructura de apărare a fost compromisă. Aura de invulnerabilitate a Iranului, cultivată cu atenție de-a lungul decadelor, a fost grav afectată.
În același timp, rețeaua de proxi a Iranului este sub presiune. Hamas a suferit pierderi devastatoare, Hezbollah se confruntă cu pierderi semnificative și acum se află sub presiune internă în Liban. Houthi continuă să fie disruptivi, dar rămân izolați. Axa de rezistență a Teheranului pare mai degrabă o serie de pasive costisitoare decât o forță de neoprit.
Cel mai important, aparatul coercitiv al regimului este sub stres. Iar aici se va decide viitorul Iranului.
IRGC și Basij, deciziile lor pot influența soarta regimului. Nicio instituție nu este mai importantă în acest moment decât Garda Revoluționară Islamică (IRGC) și ramura sa paramilitară, Basij.
Descriptiv, Basij este văzut ca „ochii și urechile” regimului, nefiind o forță militară convențională, ci o rețea națională de control al populației și supraveghere internă. Aceștia sunt prezenți în cartiere, universități, fabrici și moschei, monitorizând disidența, identificând organizatorii de proteste și intervenind rapid pentru a-i intimida sau aresta, adesea înainte ca demonstrațiile să se răspândească. În timpul unrestului trecut, inclusiv Mișcarea Verde din 2009 și protestele din 2022, unitățile Basij au jucat un rol central în reprimarea rezistenței prin bătăi, arestări și coordonare strânsă cu forțele de securitate ale IRGC. Valoarea lor pentru regim constă nu în puterea militară, ci în omniprezență și loialitate ideologică.
Basij are misiunea de a controla disidența la nivel local — înainte ca aceasta să devină națională. Atâta timp cât Basij rămâne loial și eficient în orașe, cartiere și campusuri, regimul poate conține unrestul. Dacă aceștia ezită, defecționează sau stau pe margine, controlul Teheranului se va slăbi rapid.
Basij este instrumentul real al controlului populației. Dacă regimul este forțat să desfășoare IRGC pe scară largă pentru menținerea ordinii interne, acest lucru semnalează că controlul local a eșuat — și că sistemul este supus unei presiuni mult mai mari.
Administrația Trump ar trebui să fie atentă să nu ofere Teheranului victoria de propagandă pe care o dorește. Declarațiile puternice despre schimbarea regimului din Washington riscă să delegitimeze vocile iraniene. Este esențial să se susțină poporul și să se izoleze asasinii, lăsând regimul să-și asume crimele.
IRGC, pe de altă parte, controlează armata și funcționează ca un imperiu economic. Pe lângă securitatea internă, IRGC influențează și politica externă a Iranului — supraveghind forțele de rachete, proxi regionali și operațiuni externe. Există pentru a apăra revoluția în străinătate, în timp ce Basij există pentru a controla societatea acasă.
În ultimele trei decenii, IRGC s-a integrat în cele mai importante industrii ale Iranului — energie, construcții, telecomunicații, transporturi, porturi și finanțe de piață neagră. Întregi sectoare ale economiei iraniene depind acum de firmele și fundațiile controlate de IRGC.
Aceasta creează o tensiune decisivă. Pe de o parte, IRGC are toate motivele să apere regimul care i-a îmbogățit. Pe de altă parte, instabilitatea prelungită, sancțiunile și colapsul economic amenință activele pe care Garda le controlează. La un moment dat, auto-conservarea ar putea începe să concureze cu loialitatea ideologică.
De aceea, viitorul Iranului ar putea depinde mai puțin de ceea ce fac protestatarii în stradă — și mai mult de alegerea pe care o va face IRGC.
Se conturează trei rezultate plauzibile. Primul este represiunea. Basij ar putea menține controlul local în timp ce IR
