Tânăr din Sibiu prins după ce a condus două luni cu o mașină furată de Revelion
Furtul autoturismului a avut loc pe 30 decembrie 2025, iar vehiculul a fost depistat în trafic abia în februarie 2026.
Un sibian a anunțat Poliția Sibiu că, între orele 16:00-18:30, în data de 30 decembrie 2025, persoane necunoscute i-au furat mașina parcată pe o stradă din municipiul Sibiu.
În urma cercetărilor, în 19 februarie 2026, în jurul orei 12:50, polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale și Biroului Rutier Sibiu au depistat autoturismul în trafic, tot în municipiul Sibiu.
Aceștia au urmărit mașina în trafic până la intersecția străzilor Europa Unită și Munchen, unde șoferul a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a ieșit în afara drumului.
Șoferul, un sibian de 26 de ani, a fost imobilizat împreună cu ceilalți trei pasageri, cu vârste cuprinse între 30 și 35 de ani.
Din verificările efectuate de polițiști a rezultat că autoturismul condus de tânărul de 26 de ani este cel sustras în 30 decembrie, dar avea aplicate numere false de înmatriculare la momentul depistării în trafic.
Totodată, s-a stabilit faptul că tânărul de 26 de ani nu deține dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice.
Tânărul de 26 de ani a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore, fiind încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Alba.
Cercetările în acest dosar sunt continuate la nivelul Poliției Municipiului Sibiu – Biroul Investigații Criminale sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.

