Diagnosticare greșită și tratament ineficient
Rezultatele testelor PISA din ultimii ani arată că România se situează sub media europeană (dar înaintea Bulgariei) în ceea ce privește competențele elevilor de 15 ani.
Testele PISA nu măsoară cantitatea de informații memorate de elevi, ci capacitatea absolvenților ciclului gimnazial de a înțelege ceea ce citesc, precum și competențele lor în aplicarea practică a cunoștințelor teoretice. De ce s-a ajuns aici, după 35 de ani de la căderea regimului comunist? Să fie de vină doar școala pentru această stare de lucruri sau ar trebui să ne uităm și la alți indicatori?
Concluzia celor care interpretează rezultatele obținute la testele PISA este că elevii proveniți din familii cu statut economic superior obțin rezultate mult mai bune la aceste teste. Așadar, situația economică precară este unul dintre factorii care favorizează analfabetismul funcțional și rezultatele slabe la învățătură. Știm cu toții că există multe categorii defavorizate, pentru care școala este, în anul de grație 2025, un lux pe care nu și-l pot permite.
La asta se adaugă și o serie de probleme structurale ale sistemului de învățământ, cum ar fi infrastructura de proastă calitate (nu e vorba despre unitățile școlare din marile orașe), capacitatea de a atrage și de a păstra în sistem mai mulți absolvenți performanți ai facultăților de profil și statutul profesorului, precum și modul de evaluare – de la formularea subiectelor, la grila de notare. Axat pe obținerea diplomelor, și nu pe competențe, pe reproducerea informațiilor primite, și nu pe gândirea critică și creativă, sistemul de învățământ din România este defect, în pofida tuturor încercărilor de reformă de până acum.
Ținând cont de toate aceste lucruri, a considera că programa de limba și literatura română aflată în uz, începând din 2009, este responsabilă de dezastrul din învățământ și a forța reforma acesteia în regim de urgență și în mare secret mi se pare total greșit.
E drept că schimbarea a început deja, în momentul în care au fost adoptate planurile-cadru pentru disciplina limbă și literatură română, prin care numărul de ore de limbă și literatură română pe săptămână s-a redus de la patru la trei ore, în clasele IX-X, și de la trei la două ore, în clasele XI-XII.
Ministerul Educației cere elaborarea rapidă a unei noi programe și aprobă constituirea unui grup de lucru, alcătuit din 33 de membri. Totul pe repede-înainte. Nu se știe nici care au fost criteriile în funcție de care au fost selectați cei chemați să elaboreze programa și nici dacă s-a făcut înainte o cercetare cu privire la nevoile reale ale elevilor.
Cert este că nu au existat consultări transparente cu mediul preuniversitar înainte ca grupul de lucru să se constituie. Iar noua programă – doar pentru clasa a IX-a – nu pare să țină cont de o întrebare fundamentală: ce ar trebui să știe absolvenții ciclului liceal, la capătul celor patru ani de studiu al limbii și literaturii române, având în vedere că nu toți vor deveni studenți ai unor facultăți cu profil filologic, iar unii nici nu vor urma cursurile vreunei facultăți?
În ultimele două săptămâni, de când noua programă a devenit publică, au fost foarte multe voci autorizate care au contestat modul în care s-a lucrat în interiorul grupului de lucru, precum și forma actuală a programei, deoarece „nu respectă documentele-cadru, conține greșeli de ordin științific, iar ca redactare este un antimodel“.
Printre motivele invocate de autorii noii programe pentru a justifica urgența s-au numărat analfabetismul funcțional și dezastrul de la Bac. Or, vedem că nici unul dintre aceste motive nu ține, deoarece testele PISA care măsoară analfabetismul funcțional se dau absolvenților de gimnaziu, nu celor de liceu, iar dezastrul de la Bac nu e generat de programa de clasa a IX-a – elevii au de pregătit în vederea examenului doar materia parcursă în clasele XI-XII, când materia este predată strict istoric –, ci de modul în care sunt formulate subiectele, precum și de grila de notare.
Dacă diagnosticul este prost pus, atunci și tratamentul este fără efect. O reformă eficientă ar trebui să înceapă de la criteriile de evaluare a elevilor și, la fel de important, de la statutul profesorului. A rescrie programa fără a fi preocupat de cum se face evaluarea și de calitatea actului didactic (cine și cum predă în preuniversitar) demonstrează, în opinia mea, doar orbire în fața problemelor reale și orgoliu nețărmurit.
Un profesor bun știe să predea și după o programă excelentă, și după una slabă. Un profesor slab nu va ști să predea bine după nici un fel de programă.
În Memoriul inițiat de peste 200 de profesori din preuniversitar și universitar, scriitori, regizori etc. și semnat de peste 3.000 de persoane, dincolo de unele accente poate prea ascuțite, sunt semnalate erori de fond ale programei și sunt formulate argumente științifice solide împotriva adoptării ei în această formă.
Or, la nici unul dintre aceste argumente autorii programei nu au răspuns, preferând să se cramponeze de unele caracterizări mai dure – puține la număr, de altfel – din textul Memoriului și să se victimizeze.
A reduce toată discuția doar la oportunitatea introducerii criteriului istoric în studiul literaturii române la clasa a IX-a e contraproductiv, în condițiile în care nu există nici un fel de corelare a programei pentru limba și literatura română cu programa pentru istorie, de pildă.
Una dintre problemele de fond ale noii programe pentru limba și literatura română este că nu ține cont de profilul elevului de 14-15 ani de azi, conectat la rețelele sociale, familiarizat cu instrumente de lucru inaccesibile unui adolescent de acum zece și chiar cinci ani, cum ar fi IA, asaltat de tot felul de informații și pseudo-informații existente în mediul online și pus în fața unor alegeri pentru care școala nu-i oferă un ghid necesar.
Cât despre faptul că, din 24 de membri ai Comisiei Naționale care aprobă noua programă pentru limba și literatura română, 15 fac parte și din grupul de lucru, ce se mai poate spune? Ar fi hilar de-a dreptul dacă n-ar fi, de fapt, imoral. Cum poți să vrei să fii și atacant, și apărător, și arbitru?! Dacă n-ar fi decât acest aspect, și tot ar trebui ca actualul ministru al Învățământului să refuze să aprobe un fals intelectual.
