Trump critică NATO, afirmând că nu a primit nimic după ani de sprijin

2 Min Citire

Trump critică NATO, afirmând că nu a primit nimic după ani de sprijin

Donald Trump a spus că Statele Unite sunt „tratate foarte nedrept de NATO”, potrivit Sky News.

<p„Nimeni nu poate contesta asta”, a spus liderul SUA. El a reluat ideea potrivit căreia a salvat organizația. „Dăm atât de mult și primim atât de puțin în schimb, iar eu sunt un critic al NATO de mulți ani și totuși am făcut mai mult pentru a ajuta NATO decât orice alt președinte până acum. Nu ați avea NATO dacă nu m-aș fi implicat în primul meu mandat”, a adăugat Trump.

El a continuat atacurile asupra NATO și a cerut ca țările membre să accepte preluarea Groenlandei de către SUA. „Nu au făcut nimic… în afară de a proteja Europa de Uniunea Sovietică și acum de Rusia. (…) I-am ajutat atâția ani, nu am obținut niciodată nimic (…) Până acum nu am cerut nimic, acum mai vor ajutor și pentru Ucraina (…) Cerem de la NATO să obținem Groenlanda ca să o apărăm de rachete”, a mai spus Donald Trump adăugând că nu va folosi forța.

„Oamenii credeau că o să folosesc forța, dar nu vreau să folosesc forța, răsuflați ușurați, nu o facem”, a precizat președintele SUA. Donald Trump a participat miercuri la Forumul Economic de la Davos, Elveția.

Publicitate
Ad Image
Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *