Tensiuni crescânde în Marea Caraibelor. Cuba confirmă negocieri cu Statele Unite
Președintele cubanez Miguel Díaz-Canel a anunțat că oficialii cubanezi au purtat recent discuții cu reprezentanți ai Statelor Unite, cu scopul de a rezolva prin dialog disputele dintre cele două țări.
Declarația a fost făcută vineri, în cadrul unui discurs transmis de televiziunea națională din Cuba. Díaz-Canel a spus că aceste discuții au avut ca scop găsirea unor soluții prin dialog pentru disputele care există între cele două națiuni ale noastre.
În ultima perioadă, Donald Trump a făcut mai multe declarații referitoare la o posibilă preluare a Cubei, pe care a descris-o drept „amicală” sau nu, menționând dificultățile economice și umanitare cu care se confruntă insula. „Ar putea fi o preluare amicală. S-ar putea să nu fie o preluare amicală. (…) Nu au energie. Nu au bani. Sunt în mare pericol din motive umanitare și nu vrem să vedem asta”, a spus Trump.
Senatorul republican Lindsey Graham a afirmat, într-un interviu la Fox News, că „Următoarea este Cuba”, la scurt timp după atacurile lansate de SUA și Israel împotriva Iranului.
Presiunea administrației Trump asupra Cubei a crescut după operațiunea militară din 3 ianuarie, vizând capturarea președintelui venezuelean Nicolás Maduro, aliat al guvernului cubanez. Statele Unite au oprit livrările de petrol venezuelean către Havana, au numit guvernul cubanez „o amenințare neobișnuită și extraordinară” și s-au angajat să impună tarife oricărei țări care furnizează petrol Cubei.
În contextul penuriei de combustibil și a întreruperilor frecvente de curent, Cuba a adoptat măsuri de raționalizare pentru a proteja serviciile esențiale.

