Statele din Golf, între victime colaterale și ținte deliberate în conflictul cu Iran
După primele atacuri americano-israeliene împotriva Iranului, Teheranul, care se pregătise de multă vreme pentru o confruntare, a reacționat rapid.
Sute de rachete și drone au fost lansate împotriva Israelului, obligând populația, care abia se liniștise după războiul din Gaza, să se refugieze de mai multe ori pe zi în adăposturi. Cu toate că Israelul este înzestrat cu cele mai performante interceptoare – procentajul rachetelor doborîte fiind de aproximativ 98% –, mai rămân 2% care nimeresc țintele și fac victime.
Dar tirurile trase de Teheran nu s-au îndreptat doar spre Israel, ci, așa cum a promis de altfel, și spre bazele americane din regiune, care, potrivit strategiei americane în Orientul Mijlociu, au fost amplasate în jurul Iranului, în țările arabe din Golf.
Nu a fost foarte greu să le convingă. Geologia a fost cartea norocoasă a acestor state care, sub nisipurile deșertului, ascund bogăția epocii moderne – petrolul. Într-un secol și jumătate, Emiratele Arabe Unite, Kuweitul, Arabia Saudită, Oman, Qatar și Bahrain, țări arabe musulmane, au devenit cele mai bogate state din lume. Singura țară nearabă musulmană, deținătoarea, de asemenea, a unor mari rezerve de hidrocarburi, e vecina lor, Iranul, o rivală de temut.
În pofida credinței comune, Islamul, sau tocmai din această cauză, relațiile dintre statele din Golf și Teheran nu au fost prietenoase. Iranul se înscrie în curentul șiit, celelalte țări din Golf fiind sunite. Între cele două mari curente există diferențe dogmatice. Conservatoare și antidemocratice, aceste țări sunt diferite în ceea ce privește obiectivele urmărite și raporturile cu lumea exterioară.
Prin dimensiune, populație și istorie, Iranul dorea să joace un rol mai important în Orientul Mijlociu, eventual să recapete aura Imperiului persan din Antichitate și să devină un lider regional. Statele din Golf, bogate, dar conștiente că nu pot fi concurenții Iranului de care se temeau, au adoptat o poziție prudentă, de neutralitate față de vecinul lor. În același timp, însă, și-au întărit apărarea, au achiziționat armament modern și și-au căutat aliați puternici.
Au găsit doi: Statele Unite și, în mod incredibil, Israelul, pe care unele dintre ele nici nu-l recunoșteau. Dar dușmanul comun i-a apropiat și, sub presiune americană, renunțând la vechea poziție, prin Acordurile Abraham, s-au apropiat de statul evreu, dezvoltându-se o colaborare discretă, dar avantajoasă. Foarte avantajoasă s-a dovedit și alianța cu Statele Unite, atât în domeniul armamentului, cât și în plan economic și financiar, mai ales după ce Donald Trump a devenit președintele Statelor Unite, familia Trump având interese serioase în țările din Golf. Cu Iranul, relațiile lor erau politicoase, dar reci.
Statele din Golf au urmărit conflictul dintre Teheran și Washington, războiul de anul trecut al Iranului cu Israelul și intervenția americană și presimțeau că va mai urma o nouă rundă de confruntări. Nu doreau să fie implicate, de aceea unul dintre obiectivele esențiale ale doctrinei lor de securitate a fost să prevină atragerea țărilor lor într-un război iraniano-american. Numai că această doctrină s-a dovedit inutilă.
28 februarie a pus capăt iluziilor lor de securitate. Știau că forțele iraniene vor bombarda bazele militare americane, erau conștiente de unele riscuri, dar se gândeau că poziția lor neutră le va proteja în fața războiului declanșat. S-au înșelat.
Dar s-a înșelat și Iranul. Analiști ai Orientului Mijlociu consideră că Iranul a urmat o logică eronată. Pentru a exercita presiuni indirecte asupra Washingtonului, Teheranul a lovit, în afara bazelor militare americane, porturile, orașele și infrastructura energetică ale statelor din Golf.
Iranul a mizat pe faptul că liderii acestor state vor blama Statele Unite și Israelul, vor încerca să convingă Washingtonul să oprească războiul și să pună capăt unei coaliții care se contura împotriva Teheranului. Și dacă în primele ore ale războiului, statele din Golf s-au considerat victime colaterale, forța cu care Iranul le-a atacat a schimbat paradigma. Abdulaziz Sager, președintele Centrului de Cercetare al Golfului, citat de Jerusalem Post, a clarificat problema: loviturile Iranului „ne-au forțat să fim dușmanii lor.”
Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Qatar, Kuweit și Bahrain au condamnat atacurile împotriva teritoriilor lor și, în cadrul unor declarații oficiale, au subliniat că le-a fost încălcată suveranitatea, singurul vinovat pentru escaladarea conflictului fiind Teheranul. În consecință, își afirmă dreptul de a se apăra și de a răspunde la atacuri.
De asemenea, la o reuniune a Consiliului de Securitate, Jamal Alrowaiei, ambasadorul din Bahrain, vorbind în numele tuturor statelor din Golf, al Iordaniei și Siriei, a declarat că guvernul iranian este pe deplin responsabil pentru atacuri și a respins „orice fel de justificare sau explicație” pentru gestul belicos. Iar secretarul general al Consiliului de Cooperare al Golfului a calificat acțiunile Iranului drept „brutale și perfide”, „o escaladare de neacceptat”.
Criticile statelor din Golf au avut puțin efect. La o săptămână de la lansarea războiului, într-o declarație televizată, președintele iranian, Masoud Pezeshkian, și-a cerut scuze și a anunțat că vor fi oprite atacurile împotriva statelor vecine. Această intenție bună nu a durat decât câteva ore. Teheranul și-a intensificat și extins bombardamentele.
Potrivit unor militari israelieni, la un moment dat, intensitatea bombardamentelor asupra zonei Golfului a fost mai puternică decât asupra Israelului. Într-o statistică a publicației israeliene Haaretz, în primele cinci zile ale războiului, Iranul a lansat asupra EAU, Qatar, Bahrain și Kuweit cel puțin 2.191 de rachete balistice și drone. Iranienii au bombardat și Arabia Saudită, Irakul și Omanul, dar deocamdată nu s-au publicat statistici.
S-a mobilizat și Liga Arabă. Ahmed Aboul Gheit, secretarul general al Ligii, a condamnat atacurile iraniene, care „creează o stare de ostilitate fără precedent între Iran și vecinii lui arabi”: „Este o mare eroare strategică a Iranului, pe care sper că o va corecta prin oprirea imediată a atacurilor”, a declarat el.
Îngrijorătoare este o altă evoluție, respectiv faptul că au fost țintite țări ca Turcia, Azerbaidjan și Cipru, unde a acționat Hezbollah. Nu se știe deocamdată dacă atacul împotriva Turciei, țară NATO, dar care a condamnat SUA și Israelul și s-a oferit să medieze, sau cel împotriva Azerbaidjanului a fost întâmplător, o eroare
