Sporul de doctorat nu este principala problemă
Stimate domnule prim-ministru Ilie Bolojan,
În anul 1284, în orașul Hamelin din Saxonia s-au întâmplat niște evenimente bizare. Au dispărut, peste noapte, toți copiii din oraș, nu mai puțin de 130. Istoria apare într-o povestire de Frații Grimm, dar înainte de secolul al XIX-lea există numeroase versiuni ale legendei, inclusiv o reprezentare figurativă de pe la 1300 pe vitraliul catedralei din oraș, ceea ce i-a făcut pe niște cercetători cu doctorate să afirme că există în ea cel puțin un sâmbure de adevăr. Pe scurt, orașul era invadat de șobolani; a apărut un om în haine multicolore (știți, desigur, că veșmintele colorate erau o raritate în Evul Mediu), care s-a oferit să rezolve problema în schimbul a o mie de galbeni. El își respectă partea de învoială, atrăgând șobolanii afară din oraș prin cântul său de fluier, dar primarul (!) refuză să-l plătească. Atunci, omul nostru în haine colorate începe să cânte din fluier, și toți copiii din oraș îl urmează. Dansând, dispar pentru totdeauna, iar orașul rămâne să-și plângă copiii pierduți. Până în ziua de astăzi, pe strada din Hamelin unde au fost văzuți copiii pentru ultima oară, Bungelosenstrasse, sunt interzise muzica și dansul. Orașul a înțeles astfel că ar fi trebuit să-și prețuiască copiii mai mult decât cei o mie de galbeni.
Este ceea ce elitele politice ale României de astăzi, între care dumneavoastră, domnule Bolojan, sunteți cel dintâi, nu înțeleg. Altfel nu se explică de ce ați pornit, din chiar primele zile după ce v-ați instalat la guvernare, o adevărată cruciadă împotriva educației și a culturii, în toate formele lor. Ați redus numărul de posturi în preuniversitar cu 17.000, după ce ați încercat să ne convingeți că mărirea numărului de ore din norme nu va duce la concedieri. Ați micșorat plata cu ora la 22 de lei în preuniversitar și 30 de lei în universitar.
Ați încercat vreodată să țineți două ore de curs într-un amfiteatru cu 200 de studenți? Ați încercat vreodată să convingeți 20 de copii de clasa pregătitoare să stea cuminți ca să le puteți preda alfabetul? Încercați, după care spuneți-ne și nouă cam cât credeți că valorează aceste „competențe“.
Ați tăiat la jumătate sporul de doctorat – pe care îl prezentați în mod eronat ca fiind un „spor“ – el este minciuna cu care predecesorii dumneavoastră i-au amăgit pe profesorii care cereau pe bună dreptate salarii mai mari, așa că le-ați dat un „spor“ ca să fie mai ușor de luat înapoi. Spunea un jurnalist că tăierea din sporul de doctorat nu valorează nici măcar cât să-ți plătești o masă la restaurant. Să vă spun un secret: profesorii nu merg la restaurant. Ei nici măcar nu alimentează astfel, prin consum, motorul economiei. N-o să vă vină să credeți ce fac profesorii cu sporul de doctorat: își cumpără cărți. Din care află lucruri pe care le transmit mai departe către elevii lor. Într-adevăr, comerțul cu cărți nu prea stimulează economia, sunt pur și simplu bani aruncați.
Ați întors societatea împotriva profesorilor, acuzându-i de lipsă de performanță – dar ați încercat vreodată să faceți performanță grăbindu-vă la Lidl, ca să prindeți reducerile de final de zi, ca să aveți ce să le dați de mâncare copiilor? Disprețuiți cultura, disprețuiți profesorii, disprețuiți posesorii de diplome, dar sunteți oare conștient de consecințele – nu doar cele materiale, ci cele psihologice – ale acestui dispreț?
Ne deranjează inechitatea. Ne deranjează că educația este primul domeniu sacrificat, în timp ce consiliile de administrație și sinecurile au rămas neatinse. Ne deranjează disprețul pentru o meserie pe care cei mai mulți dintre noi o facem din vocație. Nu totul se măsoară în bani, iar viitorul, cu atât mai puțin.
Profesorii, acești oameni excentrici în hainele lor colorate, nu sunt niște fabricanți de șaibe. Ei sunt niște fabricanți de viitor. Ei modelează în orele acelea pe care le petrec printre copii chiar viitorul țării noastre, al meu, al dumneavoastră. E în interesul nostru, al tuturor, ca ei să aibă un minim confort psihic care să le permită să transmită mai departe, cu calm și optimism, cunoștințele pe care omenirea le-a acumulat în ultimii două mii de ani și ai căror depozitari sunt chiar ei, profesorii. Nimeni altcineva nu o poate face. Pentru dumneavoastră poate părea contraintuitiv, dar nu te ajută prea mult să citești despre Herodot de pe Google, și nici interacțiunea cu inteligența artificială nu reproduce atmosfera de la academia lui Platon.
Domnule Ilie Bolojan, nu-i subestimați pe profesori, nu-i subestimați pe doctori, nu-i subestimați pe posesorii de diplome. Ei probabil că nu produc creștere economică imediată și nici scăderea deficitului bugetar de azi pe mâine. Ei însă știu să cânte la fluier. Ei sunt cei care pot să scoată șobolanii afară din oraș, dar tot ei sunt cei care pot să vă ademenească copiii în locuri despre care nici nu știați că există și de unde nimeni n-o să ni-i poată aduce înapoi. Nu fiți ca primarul din Hamelin.
