Spitalul din Câmpina operează în regim de avarie din lipsă de apă

Autor:
2 Min Citire

Spitalul din Câmpina funcționează în regim de avarie din cauza lipsei de apă

Ministrul face miercuri vizite în spitalele afectate de lipsa apei potabile din județul Prahova.

Prima oprire a fost la Spitalul Municipal Câmpina, unde sunt internați, în acest moment, 57 de pacienți. „Siguranța fiecăruia dintre ei rămâne prioritatea mea absolută. Au fost distribuite 2.800 de sticle de apă potabilă pentru pacienți și personal, iar ISU sprijină unitatea cu apă menajeră prin cisterne și bazine mobile. Spitalul funcționează în regim de avarie, motiv pentru care internările sunt sistate până la revenirea la condiții normale”, spune Alexandru Rogobete.

El spune că a intrat în saloane și a vorbit cu pacienții și personalul medical. „Situația este dificilă, dar echipele sunt mobilizate și gestionează fiecare detaliu cu responsabilitate”, adaugă ministrul.

El adaugă că până acum nu a fost necesar transferul pacienților din spitalele afectate către București, situația fiind gestionată la nivelul județului. „Spitalul Județean de Urgență Ploiești a reușit să coordoneze și să gestioneze eficient cazurile care au necesitat atenție suplimentară, fără a depăși capacitatea locală de răspuns”, mai spune Rogobete.

Publicitate
Ad Image

În total, autoritățile au anunțat că cinci spitale din Prahova sunt afectate de criza apei: Spitalul Municipal Câmpina, Spitalul de Psihiatrie Voila, Spitalul de Pneumofiziologie Florești, Spitalul Orășenesc Băicoi și Spitalul de Pneumologie Breaza.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *