SAFE, programul MLI și rolul modernizării apărării în economia României
Discuțiile legate de programul MLI depășesc tot mai mult aspectele militare, concentrându-se și pe impactul economic al contractelor de apărare finanțate prin instrumentul Uniunii Europene Security Action for Europe (SAFE) și cât din valoarea acestora va rămâne în România.
SAFE oferă statelor membre ale Uniunii Europene condiții avantajoase de finanțare pentru achiziții comune în domeniul apărării, însă, spre deosebire de alte mecanisme europene, se bazează pe împrumuturi și nu pe granturi. Această caracteristică financiară influențează tot mai mult discuțiile politice de la București.
Liderul PSD Sorin Grindeanu a atras atenția asupra aspectului fiscal al programului: „Acei bani vor fi dați înapoi de români, de toți românii. Și atunci e nevoie de o transparență mai mare.” Declarația pune în evidență o trăsătură structurală a SAFE: deși facilitează achizițiile comune prin costuri reduse, responsabilitatea financiară revine în final bugetelor naționale.
El a menționat că transparența în privința utilizării fondurilor este încă insuficientă: „Dacă pe aproximativ 4 miliarde de euro știm ce se întâmplă, pentru că se construiesc autostrăzile de la Pașcani la Siret și de la Pașcani la Ungheni, pentru celelalte 11–12 miliarde cam nu știm ce se întâmplă.”
Mai mult, Grindeanu a exprimat o preocupare economică clară: „Eu vreau să văd că acei bani intră în economia românească, că se vor crea locuri de muncă, se vor dezvolta facilități, uzine.” Acest argument are aplicabilitate directă la programele de achiziții de apărare finanțate prin SAFE, inclusiv la MLI.
Întrebarea esențială a fost recent analizată și de experți, responsabili politici și reprezentanți ai industriei, care au discutat despre efectele economice ale modernizării apărării.
Nicoleta Pauliuc, președinta Comisiei pentru Apărare din Senat, a exprimat o preocupare majoră: „Știm ce cumpărăm. Ceea ce nu știm este câți bani din aceste contracte rămân efectiv în România, nu ca promisiune, ci ca angajament contractual măsurabil.” Ea a subliniat aspectul concret economic: „Din fiecare euro contractat, câți cenți ajung într-o fabrică românească, la un inginer român, la un furnizor român? Puneți cifrele pe masă: câte locuri de muncă înalt calificate generează fiecare contract?”
Aceste întrebări sunt deosebit de relevante pentru programul MLI, care poate ajunge la câteva miliarde de euro și are potențialul de a modela industria românească de apărare pentru următoarele decenii.
Regulile SAFE impun ca minimum 65% din valoarea contractelor să fie produsă în Uniunea Europeană, dar această cerință nu asigură automat implicarea industriei românești.
Pauliuc a explicat că această regulă favorizează în principal companiile deja prezente în ecosistemul industrial european: „Rheinmetall este în Europa. Airbus este în Europa. Leonardo este în Europa. Toate sunt eligibile în baza pragului de 65%.” Practic, producția poate rămâne concentrată în țări cu industrii de apărare consolidate, precum Germania, Franța, Italia sau Spania. Pentru România, participarea industrială depinde în mare măsură de strategia de negociere, nu de prevederi regulatorii.
Guvernatorul BNR Mugur Isărescu a legat discuția de stabilitatea macroeconomică: „Nu există stabilitate financiară sau securitate fără securitate militară națională, regională și europeană.”
El a arătat că impactul fiscal al SAFE depinde de cât de mult se întorc fondurile în economie prin contracte industriale interne. Dacă acest lucru se întâmplă, efectul multiplicator economic poate compensa parțial costul fiscal. În caz contrar, România riscă o creștere a datoriei publice fără o extindere corespunzătoare a bazei industriale. Această dinamică este foarte importantă pentru programe majore de achiziții, precum MLI.
Un alt aspect esențial ține de strategia de negociere a statului. Fostul ministru al Apărării Ioan Mircea Pașcu a susținut că România ar trebui să abordeze achizițiile prin „negocieri patriotice”, evitând „atitudinile de tip vasal” care ar fi marcat unele negocieri anterioare.
Radu Ștefan Oprea, secretar general al Guvernului, a precizat că regulile SAFE nu interzic cooperarea industrială sau transferul tehnologic, iar nivelul implicării industriei interne depinde în mare măsură de negocierea fiecărui stat membru.
Polonia a fost menționată ca exemplu de țară care a reușit să obțină constant participare industrială în programele sale mari de apărare.
În acest context, programul MLI reprezintă o decizie strategică industrială, nu doar o achiziție militară. Un scenariu ar presupune reconstruirea unei părți din ecosistemul industrial de apărare românesc prin producție locală, integrare și mentenanță pe termen lung.
Unii ofertanți au propus deja niveluri de localizare de până la 80%, ceea ce ar putea crea mii de locuri de muncă industriale înalt calificate și ar integra companii românești în lanțurile europene de aprovizionare.
Alternativ, România ar putea respecta cerința de producție europeană, dar cea mai mare parte a valorii industriale să rămână în alte țări membre UE. Astfel, capabilitatea militară necesară ar fi obținută, însă baza industrială de apărare nu s-ar reconstrui semnificativ.
