România trimite materiale și specialiști pentru intervenție în cazul poluării pe Nistru

1 Min Citire

România oferă echipamente și specialiști pentru gestionarea poluării fluviului Nistru

Sprijinul acordat autorităților din Republica Moldova pentru gestionarea situației generate de poluarea accidentală a fluviului Nistru a continuat prin trimiterea unor noi echipamente și materiale de intervenție.

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a anunțat că luni, în jurul orei 07:00, a ajuns în Republica Moldova al treilea transport de materiale, constând în 4090 kg de spill-sorb (material absorbant special), 474 ml de baraje absorbante și 3752 m de rulouri absorbante.

Materialele sunt puse la dispoziție de Administrația Națională „Apele Române”, care a trimis și o echipă specializată de intervenție pentru utilizarea acestora.

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, prin ISU Iași, asigură coordonarea misiunii și transportul echipamentelor, precum și personalul necesar desfășurării intervenției.

Publicitate
Ad Image

IGSU precizează că acordarea acestui sprijin a fost aprobată prin Hotărârea Comitetului Național pentru Situații de Urgență nr. 3 din 12.03.2026, iar acțiunile se desfășoară prin cooperarea dintre Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și Ministerul Afacerilor Interne.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *