România, lider negativ în UE la pierderea locurilor de muncă: reforma făcută pe hârtie, plătită în economie
România traversează una dintre cele mai grave etape de degradare a pieței muncii din ultimii ani, devenind statul cu cea mai abruptă scădere a numărului de angajați din Uniunea Europeană. Nu este o deviație temporară și nici un simplu efect de context extern. Este consecința directă a unor decizii fiscale și administrative luate rapid, rigid și, mai grav, fără absolut niciun studiu de impact economic sau social.
În timp ce discursul oficial vorbește despre reformă, disciplină bugetară și eficiență, economia reală transmite un semnal diametral opus. Locurile de muncă dispar, investițiile sunt amânate, iar companiile reacționează defensiv într-un climat în care singura certitudine este impredictibilitatea. Reforma a fost concepută exclusiv în logica cifrelor contabile, cu obiectivul de a corecta dezechilibre bugetare pe termen scurt, fără a evalua efectele reale asupra pieței muncii și asupra capacității economiei de a absorbi șocul.
Problema fundamentală nu este ideea de reformă, ci modul în care aceasta a fost gândită și impusă. Deciziile au fost luate pe baza unor proiecții teoretice, fără simulări sectoriale, fără analize regionale și fără evaluarea impactului asupra întreprinderilor care susțin efectiv ocuparea forței de muncă. În lipsa acestor instrumente, măsurile fiscale au funcționat ca un factor de presiune suplimentară într-o economie deja fragilizată.
Efectele sunt vizibile în economia de zi cu zi. Firmele, în special cele mici și mijlocii, nu mai angajează, își restrâng activitatea sau renunță la planuri de dezvoltare. Costurile cresc, regulile se schimbă, iar statul apare exclusiv ca factor de constrângere, nu ca partener. În acest context, piața muncii nu se ajustează, ci se contractă, iar România ajunge să performeze negativ într-o Uniune Europeană care, per ansamblu, reușește să mențină ocuparea pe linia de plutire.
Dimensiunea socială a acestei crize este tratată superficial sau ignorată complet. Pierderea locurilor de muncă nu înseamnă doar statistici seci, ci insecuritate economică pentru familii, accelerarea migrației și o presiune tot mai mare asupra sistemelor publice. Scăderea veniturilor se reflectă imediat în consum, iar blocajul economic se propagă rapid, afectând exact sectoarele care ar fi trebuit protejate într-o perioadă de tranziție.
România intră astfel într-un cerc periculos: mai puțini angajați înseamnă mai puține contribuții, venituri bugetare mai mici și justificări pentru noi măsuri fiscale restrictive. Este o spirală care se autoalimentează și care demonstrează eșecul unei reforme construite exclusiv pe calcule de birou, nu pe realitatea din teren.
În lipsa unor studii de impact reale și a unei corecții rapide de direcție, reformele promovate de guvernarea Bolojan riscă să rămână în istorie nu ca un moment de modernizare, ci ca episodul în care statul a ales să repare bugetul sacrificând economia activă. Iar costul, ca de fiecare dată, nu este plătit de sistem, ci de angajați și de mediul privat care încă mai încearcă să supraviețuiască.
