România beneficiază de zboruri suplimentare prin mecanismul RescEU pentru repatrieri din Orientul Mijlociu
Andrei Țărnea a oferit detalii privind funcționarea mecanismului RescEU în contextul crizei.
Potrivit declarațiilor făcute luni de Andrei Țărnea, în cadrul mecanismului RescEU, care reprezintă o capacitate strategică a Uniunii Europene de prepoziționare a resurselor și capabilităților în 22 de țări, inclusiv România, există un depozit special. Acesta se află în Polonia și este operat de LOT, Liniile Poloneze.
Acest mecanism dispune de o capacitate de transport strategică de urgență, având la dispoziție trei avioane permanente: două avioane, hai să spunem, de evacuare de pasageri și un avion specializat pentru evacuarea pacienților medicali.
Țărnea a menționat că planificarea pentru noi misiuni din regiune este deja în curs. „România mai are un număr de zboruri rezervate în acest mecanism și în măsura în care în zilele acestea pregătirile operaționale continuă, o să vă spunem detalii suplimentare despre noi zboruri de acest tip”, a spus el.
Referitor la logistica acestor operațiuni, Țărnea a explicat diferențele între zborurile operate prin RescEU și cele organizate prin mecanismul de protecție civilă al Uniunii Europene. „Diferența între zborurile sub mecanismul RescEU și evacuările făcute sub mecanismul de protecție civilă al Uniunii Europene, sunt că în cazul RescEU e vorba despre o capabilitate a Uniunii Europene, costurile și de menținere și de utilizare a acestuia sunt 100% asigurate de Uniunea Europeană, deci sunt repatrieri plătite din bugetul Uniunii Europene”.
În total, aproximativ 2.000 numărul de cetățeni români s-au întors din Orientul Mijlociu fie cu zboruri de evacuare, fie cu zboruri de repatriere asistată sau comerciale facilitate de stat, a transmis Țărnea. Separat, aproximativ 1.500 de cetățeni au revenit prin mijloace proprii.

