Roger Allers, co-regizor al filmului The Lion King, a decedat la 76 de ani

3 Min Citire

Roger Allers, co-regizor al filmului The Lion King, a decedat la 76 de ani

Roger Allers a murit, din păcate, la vârsta de 76 de ani.

Anunțul a fost făcut duminică de Robert „Bob” Iger, directorul companiei Walt Disney. „Roger Allers a fost un vizionar creativ ale cărui numeroase contribuții la Disney vor dăinui pentru generațiile viitoare”, a declarat Iger, citat de Euronews.

„El a înțeles marea putere de a spune povești – cum personajele, emoția și muzica se pot îmbina pentru a crea un ceva atemporal. Munca sa a contribuit la definirea unei ere a animației care continuă să inspire publicul din întreaga lume și îi suntem profund recunoscători pentru tot ceea ce a oferit Disney. Gândurile noastre sunt alături de familia, prietenii și colaboratorii săi”, a încheiat Iger.

Allers a fost co-regizor al filmului „The Lion King” (Regele Leu), lungmetraj animat care a fost nominalizat la Oscar. Filmul a avut un succes remarcabil la box office, devenind cel mai profitabil lungmetraj al anului 1994 și rămânând unul dintre cele mai îndrăgite filme de animație din toate timpurile. De asemenea, Allers a adaptat scenariul pentru musicalul „Regele Leu” de pe Broadway, pentru care a fost nominalizat la premiul Tony în 1998.

Publicitate
Ad Image

Don Hahn, producătorul filmului animat, a transmis și el un mesaj de condoleanțe. „Era un om cu totul deosebit: infinit de curios, vesel și profund uman, mereu dornic să ne povestească întâmplări care ne aminteau de minunile vieții. El trăiește mai departe în opera sa și în inimile tuturor celor care am avut norocul să-l cunoaștem”, a declarat Hahn.

Dave Bossert, supervizorul de efecte vizuale din cadrul Walt Disney, a declarat că, în pofida succesului filmului „The Lion King”, Roger Allers a rămas același om: „A continuat să coregizeze The Lion King, un succes fenomenal, dar acest lucru nu i s-a urcat la cap… Avea un sentiment de uimire, generozitate și entuziasm care îi inspira pe toți cei din jurul său”, a declarat Bossert.

Acesta a mai adăugat că Roger Allers a fost un „artist și regizor deosebit de talentat”, afirmând că Allers a fost „adevăratul pilon al renașterii animației Disney”.

Roger Allers s-a născut pe 29 iunie 1949 la New York. De-a lungul carierei sale, s-a implicat și în crearea unor filme precum „Aladdin”, „Frumoasa și Bestia” și „Salvatorii în Australia” (Rescuers Down Under) din 1990.

Printre alte realizări ale sale se numără „Watership Down”, „Return to Never Land”, „Ted”, „Ted 2” și adaptarea animată a lucrării „Profetul” de Kahlil Gibran din 2015.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *