Există momente în care jurnalismul de investigație produce schimbare reală. Și există momente în care este folosit — conștient sau nu — ca instrument într-un joc politic mult mai larg. Reportajul recent publicat de Recorder despre justiție se înscrie, din păcate, în a doua categorie. Nu prin temă, ci prin moment, context și efectele politice directe pe care le generează.
Să fim clari de la început: reforma justiției este necesară. Profundă, coerentă și asumată. Problemele din sistem sunt reale, vechi și cunoscute. Tocmai de aceea, prima întrebare legitimă nu este dacă există disfuncționalități, ci de ce acest reportaj apare acum și cui folosește politic.
Fără noutăți, dar cu timing perfect
Reportajul Recorder nu aduce elemente substanțial noi. Practic, reciclează teme deja cunoscute publicului: influențe, vulnerabilități, cariere controversate, disfuncții instituționale. Toate au mai fost documentate, discutate și investigate în ultimii ani, inclusiv de alte redacții. Diferența nu este conținutul, ci momentul ales.
Publicarea vine într-o perioadă în care USR traversează una dintre cele mai grave crize de imagine din ultimii ani:
-
scandalul diplomelor lui Ionuț Moșteanu, soldat cu demisia acestuia;
-
criza apei și eșecurile administrative din zona Ministerului Mediului, cu Diana Buzoianu în prim-plan;
-
numirea controversată a lui Vlad Voiculescu ca și consilier onorific al președintelui Nicușor Dan, o decizie percepută public drept sfidare;
-
tensiunile tot mai evidente din coaliție, cu PSD pregătind excluderea USR de la guvernare.
În acest context, reportajul apare ca o mutare strategică: mutarea atenției publice de la eșecurile politice concrete ale USR către un subiect emoțional, inflamabil și polarizant — justiția.
Întrebarea care lipsește: unde era justiția când au fost anulate alegerile?
Dacă justiția este prezentată astăzi drept ultimul bastion al democrației, o întrebare devine inevitabilă și incomodă: unde au fost „gardienii statului de drept” atunci când alegerile au fost anulate fără explicații clare și convingătoare pentru opinia publică?
Ce daună mai mare poate fi adusă democrației decât anularea votului?
Ce lovitură mai gravă poate primi justiția decât tăcerea în fața unui asemenea act?
Atunci nu am văzut reportaje mobilizatoare, proteste susținute sau campanii virale despre „apărarea democrației”. Nu am auzit apeluri dramatice la statul de drept și nici nu am simțit o revoltă civică orchestrată. Justiția a tăcut. ONG-urile au tăcut. Iar o parte a presei a privit în altă direcție.
Această dublă măsură ridică semne serioase de întrebare. Nu despre existența problemelor din justiție, ci despre selectarea lor convenabilă în funcție de interesele politice ale momentului.
Pisica moartă aruncată în curtea altora
Tehnica este veche în politică: când ești în defensivă, creezi o criză mai mare în altă parte. USR, partid cu aproximativ 12% susținere electorală, deține în continuare o pondere disproporționată în guvern, de aproape 40% din pozițiile-cheie. O anomalie democratică tot mai greu de justificat.
Pe fondul riscului real de a fi scos de la guvernare, USR avea nevoie de:
-
o temă care să mobilizeze electoratul dur;
-
un vinovat extern (PSD și PNL);
-
o justificare morală pentru a rămâne „indispensabil”.
Justiția bifează toate aceste criterii. Iar ONG-urile apropiate de zona useristă au fost rapid mobilizate. Protestele nu apar din senin. Ele sunt declanșate, iar reportajul Recorder funcționează ca fitil, nu ca explozie în sine.
Reapariția strategică a Codruței Kovesi
Un alt element care nu poate fi ignorat este readucerea bruscă în atenția publică a Codruței Kovesi. În ultimele zile, rețelele sociale sunt inundate de mesaje, nostalgii și apeluri la „epoca DNA”. Coincidență? Greu de crezut.
Mandatul Codruței Kovesi se apropie de final. Posibilitatea revenirii ei într-o funcție publică importantă este reală. Iar reactivarea discursului „anticorupție cu orice preț” pregătește terenul pentru exact acest scenariu.
Problema este că această epocă vine la pachet cu amintiri incomode:
– protocoalele SRI–DNA,
– justiția spectacol,
– scurgerile de informații,
– condamnările mediatice înaintea sentințelor.
Toate acestea au fost criticate dur inclusiv de Curtea Constituțională și de foruri europene. Cu toate acestea, președintele Nicușor Dan s-a arătat favorabil, în trecut, reintroducerii unor forme de cooperare instituțională care seamănă periculos cu acele protocoale.
Întrebarea devine inevitabilă: ne îndreptăm din nou spre o justiție folosită selectiv, în funcție de cine se află la putere?
Jurnalism sau instrument?
Recorder rămâne o redacție cu impact și audiență. Tocmai de aceea, responsabilitatea este cu atât mai mare. În acest caz, însă, reportajul pare să fie mai degrabă o piesă într-un mecanism politic, decât un act jurnalistic cu adevărat disruptiv.
Nu pentru că ar minți.
Ci pentru că servește perfect o agendă.
În loc să producă reformă, reportajul riscă să devină pretext. Pretext pentru proteste dirijate. Pretext pentru conservarea puterii. Pretext pentru resuscitarea unor figuri și practici care au făcut deja mult rău statului de drept.
Concluzie
Reforma justiției nu se face cu manipulare emoțională și nici cu lupte politice mascate în jurnalism. Se face cu legi clare, transparență și responsabilitate democratică.
Când un reportaj apare „la fix” pentru un partid aflat în corzi, iar tăcerile trecutului sunt ignorate, nu mai vorbim doar despre presă, ci despre joc de putere.
Iar întrebarea rămâne deschisă, incomodă și necesară:
cui servește, cu adevărat, acest reportaj?
