Reacții asupra noii programe de limbă și literatură română
Scopul unei programe de limbă și literatură adaptate secolului XXI este de a orienta eforturile didactice spre dezvoltarea competențelor, ceea ce este adesea greșit interpretat ca o neglijare a conținuturilor.
Un profesor de liceu nu trebuie să formeze filologi, ci să stimuleze gustul pentru lectură, înțelegerea și interpretarea textului. Este esențial să se dezvolte competența de lectură, diferențiindu-se astfel de lectura simplistă a unei persoane neinstruite. Viziunea generală a unei programe este crucială: ar trebui să fie strict filologică sau să țină cont de nevoile educaționale actuale? La clasa a IX-a, programa ar fi putut să abordeze întrebări fundamentale precum: Ce este un text? Cum citim un text literar, narativ, dramatic, poetic sau istoric? Se putea face o paralelă între un text din secolul XIX și unul contemporan, incluzând astfel elemente de istoria literară. De asemenea, era important să se învețe cum se produce un text, cum argumentăm etc. Dacă nu în primul an de liceu, atunci când să le oferim elevilor instrumentele necesare pentru a opera pe parcursul celor patru ani de studiu?
Problema limbii este la fel de relevantă. Programele au declarat, în mod retoric, că adoptă o viziune comunicativ-funcțională, dar în practică nu s-a depășit o perspectivă strict filologică asupra studiului limbii. Predarea limbii și literaturii nu a fost integrată într-o manieră reală. Dincolo de normele lingvistice, studiul limbii trebuie să sprijine înțelegerea textului literar (și nonliterar) dintr-o perspectivă funcțională. Conținuturile alocate capitolului de limbă ar putea fi valorificate mai bine, dar sunt insuficient legate de studiul literaturii. Ideea de stil, expresivitate și funcțiile limbajului sunt esențiale pentru baza studiului liceal. O altă carență majoră a programei este lipsa instruirii elevilor în selectarea informației relevante din vasta resursă a internetului și gestionarea relației cu inteligența artificială. Programa în discuție este dezamăgitoare, semănând cu cea din anii ’80, când eram tânără profesoară și nu o respectam cu adevărat. Criticile aduse grupului de experți sunt valide într-o discuție publică.
Predau „literatură veche“ de peste 20 de ani. Nu m-a atras în liceu, dar a devenit interesantă după ce am început să o filtrez prin critică. La primul curs, le explic studenților că nu folosesc termenul „scriitor“ pentru cronicari. Primii scriitori români sunt Cantemir și Ion Budai-Deleanu, care au rupt de tradiția scrisului autohton. Ambii s-au format în culturi cosmopolite și s-au plâns de „neajungerea limbii“, sugerând că limba română nu era suficient de dezvoltată pentru literatură. Operele lor au avut dificultăți de circulație și sunt texte care necesită cunoștințe istorice, nu se deschid ușor. Aceste lucrări sunt percepute ca fiind extravagante, apreciate abia de postmoderniști, deoarece încalcă convenții literare. Textele vechi nu sunt potrivite pentru cititorii neexperimentați, iar Cantemir și Budai-Deleanu ar trebui traduse în română contemporană.
„Literatura română veche“ este un construct înșelător, atât din perspectiva literaturii, cât și din cea naționalistă. A citi cronicari în clasa a IX-a este necorespunzător. Literatura „premodernă“ este greu de înțeles fără o proiecție istorică. Ce scop urmărim cu aceste manuale? Să creăm studenți bine pregătiți pentru Litere sau adolescenți curioși față de literatură? Lectura este mai importantă decât ne imaginăm. Un cititor bun nu este ușor de manipulat, iar lipsa unui spirit critic provine din absența lecturii adecvate.
Se observă o întoarcere la cronicari și începuturile literaturii române, ceea ce este justificat prin studierea autorilor fondatori din alte culturi, precum Dante sau Shakespeare. Totuși, cronicarilor nu le putem compara cu acești autori din punct de vedere al complexității. „Literatura română veche“ este în mare parte o invenție a criticii secolului XX. Invenția cronicarilor ca proto-literatură se încadrează în mecanismele de acumulare de capital literar specific literaturilor emergente. Citirea cronicarilor ca literatură a fost legitimată de G. Călinescu, dar este o abordare etnocentristă, reciclată de critica postbelică. A insista asupra cronicarilor nu este o opțiune metodologică, ci una care rezonează cu narațiuni etnocentriste. Programa se concentrează pe o literatură română organică, nefragmentată, care trebuie studiată cronologic. Aceasta ne lasă să ne întrebăm ce au de-a face elevii de 15 ani cu aceste mecanisme de legitimare și de ce trebuie să sacrificăm plăcerea lecturii pentru a ne valida ca specialiști. Este literatura română un obiect de studiu? Trebuie să discutăm despre cronicari ca autori de „expresivitate literară involuntară“? Cred că în liceu putem să demonstrăm complexitatea literaturii române atractive pentru tineri.
O observație legată de caracterul anacronic al viziunii este că literatura română premodernă a fost scrisă exclusiv de bărbați pentru români, fără a menționa diversitatea sau minoritățile. Miezul discuției despre programa școlară se reduce la întrebarea ce vrem să producem: nu un număr mic de elevi cu o reprezentare diacronică, ci mulți cititori. Dragostea pentru literatură se învață mai eficient prin scriitori contemporani. Literatura veche poate fi apreciată, dar elevii reacționează mai bine la cei contemporani.
În contextul dezbaterii privind noile programe pentru clasa a IX-a, este esențial să ne concentrăm pe nevoile reale ale elevului contemporan. Flexibilitatea programelor este dată de procentele alocate orelor la dispoziția profesorului. Literatura veche nu ar trebui marginalizată, deoarece face parte din formarea intelectuală și deschide noi orizonturi. O abordare diacronică nu este un moft, ci o condiție a alfabetizării culturale. Elevii trebuie să înțeleagă cum s-au dezvoltat scrierile și limbajul, pentru a discuta coerent despre modernitate. Abordarea graduală, de la literatura veche la contemporană, reflectă modul firesc de învățare a fenomenelor complexe.
Noua programă nu impune o listă de autori canonici, ci oferă recomandări, permițând profesorilor să aleagă texte diverse. Criteriul cronologic este aplicat și în alte țări. Literatura veche este parte integrantă a literaturii române, iar elevii trebuie să cunoască începuturile pentru a aprecia formele evoluate. Textele vechi sunt prezentate în contextul unei priviri de ansamblu, fără discuții profunde în clasa a IX-a.
Reproșurile privind actuala programă sunt diverse și pot părea nefondate. Literatura veche nu este o povară, ci o condiție esențială pentru formarea unui adult cultivat. Aceasta integrează conținuturi într-o manieră modernă, stabilind legătura între trecut și prezent. Eliminarea literaturii vechi ar conduce la o „dezancorare“ a elevului de tradiția intelectuală. Textele vechi introduc elevul în formarea conștiinței publice și responsabilitatea comunitară, competențe necesare în contextul social actual.
Noua programă este modernă și abordează conținuturi interdisciplinare. Aceasta include gramatică și comunicare corelate cu literatura,
