Rareș Bogdan susține că România a pierdut și va pierde „enorm” pentru că nu a fost reprezentată la Davos

2 Min Citire

Rareș Bogdan a subliniat luni înaintea ședinței de la Vila Lac că România a pierdut  și va pierde „enorm” pentru că nu a fost reprezentată la Davos. Europarlamentarul a vorbit despre importanța susținerii și atragerii de investiții.

Acesta a reacționat și la declarațiile făcute de „doi colegi” în privința sa, precizând că aceștia nu sunt rău intenționați, ci mai puțin informați. El a ținut să clarifice faptul că este membru de drept în Biroul de Conducere a Partidului Național Liberal:

„Atunci când eu am de spus anumite lucruri legate de lucrurile care nu funcționează, a fost în urma discuțiilor cu primarii, primarii respectivi au confirmat, inclusiv primarul de la Tarnic. Deci eu nu mint că nu am niciun motiv. Eu sunt cel care am venit dintre voi, din stradă, și am adus acest partid, la rugăminte a fostului președinte și a fostului lider al partidului, domnul Orban, de la 18% am dus partidul la 28%”, a declarat Rareș Bogdan.

Referitor la problema lipsei de susținere în partid a lui Ilie Bolojan, europarlamentarul a declarat „că nu poţi să ceri vot de încredere din lună în lună. Ilie Bolojan este ales preşedintele Partidului Naţional Liberal. Congres avem peste un an jumate. Nu acum. Peste un an jumate se vor schimba dacă se vor schimba, dacă nu, vor rămâne la fel. Dar eu cred o chestiune foarte simplă. Că primii care ar trebui să fie întrebaţi, că sunt cei care dau piept cu oamenii, zi de zi, în stradă, în piețe, în zăpadă, sunt primarii, cei 1.100 de primari”.

Liderii PNL au avut la ora 13.00 o ședință de grup parlamentar la Parlament. A doua ședință a început la ora 18.00, la Vila Lac, doar cu membrii Biroului Politic Național, departe de ochii presei și cu telefoanele bruiate.

Publicitate
Ad Image

 

Citește și:

Rareș Bogdan, mesaj dur către Ursula von der Leyen: „Dacă nu se trezește, Uniunea Europeană va dispărea”

 

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *