Deputatul PSD Claudiu Manda lansează critici dure la adresa premierului Ilie Bolojan, pe care îl acuză că impune reforme „fără responsabilitate și pe picior”, transformând procesul guvernamental într-o cursă de imagine.
Social-democratul susține că PSD nu va accepta presiuni sau șantaje din partea partenerilor de coaliție:
„Sunt mulți colegi care ne întreabă de ce mai suntem la guvernare. Și eu vreau să spun că am tăcut destul. I-am lăsat să ne critice prea mult. Am preluat guvernarea, cu primul ministru PSD, cu un deficit de 9%. Am predat guvernarea cu un deficit de 9%. Dar am arătat că în cadrul acestui deficit se pot face investiții, poate, de 10%, că există resurse și pentru creșterea salariilor, că există resurse și pentru creșterea pensiilor. Și vă spun că nu ar trebui să ne fie rușine cu ce am făcut la nivel guvernamental sau la nivelul administrației publice locale”, afirmă Manda.
El acuză că, în ultimele săptămâni, deciziile premierului au fost luate mai mult „sub impuls politic” decât în baza unor analize serioase. Manda face referire la Ordonanța 52, despre care spune că aduce schimbări nepractice pentru administrațiile locale, dar și la legea pensiilor din justiție, adoptată „fără avizul CSM, doar pentru viteză”.
„Genul acesta de activitate nu arată că sunt profesioniști, ci mai degrabă că sunt superficiali, că-și doresc să facă totul repede și nu mai cum vor ei. Aici stă un exemplu pe care îl avem acum, cu asumarea legii pentru modificarea pensiilor în justiție. La fel, nu a vrut să aștepte avizul de la CSM, doar ca să fie el repede primul”, spune deputatul PSD.
Manda îl acuză pe Bolojan că recurge la amenințări publice pentru a-și impune punctul de vedere:
„Dacă nu faceți ca mine, dau repede pe surse că plec de pe poziția de prim-ministru. Dacă vrei să pleci, încotro vrei, către nord, către sud, către est, este libertatea domniei sale, dar nu ne sperie.”
Social-democratul încheie avertizând că PSD „nu va mai tăcea” și nu va accepta un parteneriat „bazat pe șantaj sau pe decizii luate în grabă”.


