Primarul PNL din Alba Iulia anunță măsuri după huiduielile adresate lui Ilie Bolojan

2 Min Citire

Primarul din Alba Iulia anunță măsuri după huiduielile adresate lui Ilie Bolojan

Gabriel Pleșa, primarul municipiului Alba Iulia, a reacționat după huiduielile care i-au fost adresate premierului Ilie Bolojan în capitala Marii Uniri.

Aceste manifestări au avut loc și la adresa președintelui Nicușor Dan, în momentul depunerii unei coroane de flori la Monumentul Unirii. O parte dintre huiduieli s-au auzit chiar în timpul intonării imnului României.

Gabriel Pleșa susține că persoanele care au huiduit nu sunt din Alba Iulia, ci sunt „aduse, se va vedea de către cine.” În acest context, edilul a anunțat că organizatorii unor manifestații nu vor mai primi aprobări pentru desfășurarea acestora de Ziua Națională la Alba Iulia.

„Sunt convins că nu sunt din Alba Iulia sau din împrejurimi, pentru că cei de la Alba Iulia întotdeauna au făcut Ziua Națională cu decență, cu unitate, cu empatie față de ceilalți. Ne pare rău că astfel de elemente care au venit din afara orașului, aduși, și vom vedea de către cine, au stricat puțin acest ceremonial care s-a desfășurat totuși impecabil din punct de vedere al paradei militare,” a declarat primarul Gabriel Pleșa (PNL), duminică după-amiază.

Spațiu publicitar! Cereți o ofertă!
Ad Image

Primarul susține că nu mai dă autorizații pentru manifestații de Ziua Națională, afirmând: „Am promis și mă voi ține de cuvânt: cei care nu au respectat ceea ce noi le-am spus prin Legea 60 și erau obligați să respecte la manifestări, organizatorii nu vor mai primi aprobat să facă manifestări chiar de Ziua Națională, pentru că e păcat de atâta lume frumoasă ca să auzim un cor de huiduieli sau chestiuni de genul acesta de la o minoritate care, cred eu, ar trebui să se rușineze pentru că de Ziua Națională are astfel de manifestări. Respect democrația, respect libera exprimare, dar trebuie să existe o decență,” a adăugat Pleșa în declarația sa acordată jurnaliștilor de la Ziarul Unirea.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *